Scriu fără talent.. Scriu ca să mă aflu în treabă, ca să treacă timpul, ca să mă aud gândind. E o revărsare de mine în litere. Nu am capacitatea de a împărtăși mai mult decât ce sunt si nici asta
Mă faci să mă ascund, știai ? Mă faci să-mi ies din apele mele, să depăsesc cu furie orice mal și să mă arunc tumultoasă asupra ta.. Dărâm în cale orice casă, înec animale și oameni și mă faci să
Mi-e sufletul plin.. Valurile lui se sparg de țărm în fiecare clipă, se revarsă peste nisipurile ude ale existenței mele, iar apa lui sărată ucide orice vietate neadaptată. În fața lui rațiunea e o
Plutesc fără noimă, plutesc fără rost
trăiesc orice clipă și mor ca un prost..
un fluture face dragoste sub cetate
E soare-n furtună, e nor peste toate
Se-aude pământul, se-aude sub
Îmi măsor dorul în tone, timpul în pici și cafeaua în clipe.
Câtă diferență între ieri, azi și mâine!
Nostalgia revine și dorul nu pleacă
Viața-i un răsfăț sau o crudă pedeapsă?
Versuri fără
Încet, fără grabă, mă-nghite zăpada.
Întunericu-mi intră în ochii speriați
Lumea-i străină, iele și draci.
Nu mai am sâni, nici trup, nici grosime
Sunt suflet acum, o parte din tine.
Cu
Mă încearcă o stranie durere..
Timp, lume, eu, ceilalți
Cuvinte nebune aleargă prin lume;
Mă încearcă o stranie bucurie..
Oare mâine?! Oare acum?!
Când explodeaza vulcanul din mine;
Mă
Când arde-n mine raza ta,
Când tot ce pot e să te-ascult,
Când ochii tăi se pierd în mare
Și adună glasul din amurg..
Atunci te-aștept, te simt, te vreau
Respir prin porii vieții tale
Și cânt
Un gând..
O vorbă, un pas,
Atât sunt.
Atât a rămas.
Copiii aleargă,
se joacă și râd.
Încearcă să meargă
Dar până când?
Câte întrebări
și gânduri ascunse
Atâtea păreri
Și vorbe
Astăzi e bine, nu pot să mă plâng.
Voi vreți libertate,
Voi vreți bogăție,
Voi vreți putere, noroc si iubire.
Eu vreau doar o clipă..
Deja a trecut,
dar eu am avut-o si voi ați
Trăiesc în capitală..
Metropolă uriașă,
Cu praf, poluare, trafic
Și garduri zeci de mii.
Dar azi îmi refuz soarta
Și fără să clipesc:
Tramvaiul mi-este mare,
Bordura mi-e cearceaf
În aer
Atât a mai rămas..
Îmi spui asta cu seninătate, măsurând distanța infinită dintre degetul mare si arătător. Doar atât.. În orizontul acela micuț trăiește un univers întreg, cu emoții, vise și
Respir anevoie.. azi aerul intră mai greu, mâine oare cum..? Viața asta e un vulcan. Se aprinde, se învolburează și-ntr-o clipă e doar cenușă, te sufocă, te acoperă.. Amuțește și când se lasă
O barcă legată de-un mal se găsea..
O sfoară unită, cu noduri și glas
În vântul năpraznic, cu mii de speranțe
Vâslea marinarul spre dorul rămas.
Vâslea cu putere, cu gândul lipit
De malul
Mi-atât de dor de voi,
Că-n liniștea din mine
Se zbate o furtună, aleargă-un melc călare,
Iar carnea mi-e dușmană,
Un suflet opărit, o inimă-n surpare.
Mi-atât de dor de voi,
De ziua mă
Mă vezi asa cum sunt?
Știi tu oare,
Că eu în toată goliciunea-mi
Iți ies în cale?
Nicicând n-am fost mai sincer,
Nicicând nu mi-am iertat,
Atâtea mii de gânduri,
Și nici al meu
Cineva m-a împins de pe nor.. Era norul meu de ceva vreme și mă râzgâiam fără teamă în el. Nu mă uitam în jos, ca să nu mi se facă frică, știam că sub nor nu mai este nimic cunoscut. Când ți se dă un
\"mi-e dor\", \"te iubesc\", \"te-aștept\", \"unde ești?\"
Trecut-am prin toate, eroi și povești.
În fiece zi, mai mult și mai mult
Cerșim libertate, cerșim un sărut..
În lume există mai mult
Să-ți sărut zborul,
Să-ți ating aripile strânse in viteza maximă,
Să-ți mângâi penele albe și stralucitoare,
Să vorbesc pe limba ta, pe limba gândului
Să mă scufund adânc în tine.
\"Fără limite
Scriu fără talent.. Scriu ca să mă aflu în treabă, ca să treacă timpul, ca să mă aud gândind. E o revarsare de mine în litere. Nu am capacitatea de a împărtăși mai mult decât ce sunt si nici asta
Mi-e dor să curg
Lângă tine un gând,
Lângă mine un pas;
Mi-e dor să zbor
Lângă tine râzând,
Lânga mine popas;
Un copac prinde rădăcini,
Un fluture învață să zboare,
Aici, acum e o clipă ce