Monica - Nicoleta Făgețean

corb aterizând în puful verde. dinții umflați ai florii riscă totul pentru o mușcătură firavă stiva de stâlpi moșește calea ferată, mărfarul cu pasărea pe ceafă admiră estetica liniilor pe care nu

iată ligheanul în care ei s-au întâlnit, spălându-și picioarele

în spatele inciziei - fereastra, pe vindecate o să depind de tine până la capătul portului, apoi încă un sloi sunt locatara timidă a fluturelui cu cap de mort, voi învinge ziua de azi

o să-ți spun: mă simt așa înfricoșată că există moarte și dresura de copii îți văd scrisul, niciodată nu voi putea accepta acel 3 teșit ca un 1 (trei molii se supără pe un om/ fără haine -

auzeam: o pierdem... haina largă a pielii, intactă mănușa de sinapse intru. pădurea și-a trimis porcul mistreț departe, prin spini (străzile din vale sunt cutiile mele) presează bine:

năvalnicul păsărilor o trimise înapoi ce cauți aici, bătrâno? am fereastra ruptă, domnișorul meu. piciorul în apă n-a mai intrat de când coasa buzelor a tăiat bârlogul. băiatul m-a lăsat lângă

nu mi se pare firesc să rămân singură cu golul din mine. de aceea te sun, îți scriu, mă agăț. beau ceai, fac lecții frenetic cu copiii - ei au chef să se joace, cos săculețul de budozen în punctele

fiecare nouă zi îmi pare un grumaz întins Tată, îi zic, eu sunt fiul risipitor el taie berbecul, se îmbracă în aceeași culoare când îngenunchez în poala lui - nor pe cerul dialogului cu cerul

pe banchetă, o lăcrămioară din ochiul scăpat al primăverii găurește lobul - mă fac streașină, în numele tatălui apa să curgă din nou jgheab de rouă, tare plouă, aleargă fetița buclată și mă

- Știi povestea ceaiului? - Spune-mi-o... - Cică în estul îndepărtat, dar nu în Þara Soarelui Răsare, un împărat se plimba cu o ceașcă în mână. Ei bine, îi erau dragi arbuștii, grădina cu flori,

mugure deschis pe ramura ninsă - vrăbiuța

s-ar putea să nu existe nuanța potrivită. cutiile de culori dăruite de împărați prieteni stau înșirate la ușa imperiului decăzut ~ cărarea din inima câmpiei e o iluzie că ceva trebuie să ducă

grefele iubirii au eșuat. subterfugiul unei incompatibilități nu mai ține ca prin plasă, cuvintelor celuilalt cred. trupul meu se strâmbă, transparent. am dreptul să cresc. aleg, pentru ea. tata

noduri pescărești. păunii vraci povestesc nu deschide ochii, se strigă onomatopeic. baraca o pipăi, sunt prizonieră în sfârșit inconștient, mai vreau. obuzul M83 îmi sparge ceașca. liniște.

varianta la dansul pădurii e această întunecime amară a vânătorii șterg conexiunea, ea rămâne. o capră a îngropat azi-noapte lupul poet și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, fără efortul

poezia este ceea ce este în oceanul de cărți - un ruj la etajul cu calorifer mă simt mult prea bine în preajma ta cerul mestecă pe îndelete cartea de telefon a pământului interior cu

i se făcuse milă, abdomenul pulsa mi-e frică să cobor până la tine – călăuza o să mă ducă din zonă și camera dorințelor n-are ușă, se vede și? e vorba despre abandon, înțelegi cum eram cu

cu zilele tale ai să salvezi zilele mele? (eroul în formă de pasăre se ferea) golul discret voia să mă prindă. (orice lucru în care nu mă afund e stabil) pești uleioși nu înotau în

în oceanul foilor, liniște o insectă cât mine se sperie de paravan îi explic: oglinda frunza avea urechea afectată - zăpadă pe nervuri la pian, un greiere origami își

de ce ești inertă ușă? vorbește cu ea smocul din păr de pisică zboară agale, expectorat de un vis se făcea curat, spițele monedelor cereau revenirea chipurilor, felina cu blană de iepure trăgea

Nimeni nu știa de unde venea Iupidup. Nici chiar el. Ajunsese în Cantonul de lângă Lac abia de două zile, dar nu trecuse neobservat. La brutărie doamna Lucille experimenta de ceva vreme o rețetă