Poezie
Dincolo
1 min lectură·
Mediu
Într-o zi voi trece,
prin mine,
Dincolo.
Îmi voi înveșmânta trupul,
din timp,
în rochia albă de moar,
sufletul mi-l voi strecura încet
în sandalele moi,
împletite din ultima ploaie,
părul întunecat, răsucit în șuvițe subțiri,
îmi va fi leagăn pentru stele,
iar pe buze voi purta,
pentru totdeauna surâzând,
câmpul cu maci.
Ochii îmi vor prinde rădăcini în cer,
brațele mi le voi întinde între mine și mine,
până când din umeri
îmi vor crește aripi străvezii de lumină.
Și atunci,
dintr-o dată,
pasul îmi va deveni zbor.
22 iunie 2003
065171
0
in sandalele moi,
impletite din ultima ploaie,
Ochii imi vor prinde radacini in cer,
bratele mi le voi intinde intre mine si mine,
pana cand din umeri
imi vor creste aripi stravezii de lumina.
Si atunci,
dintr-o data,
pasul imi va deveni zbor.
Da, Monica, tu stii cum va fi...
Imagini puternice, deosebite.
Sufletul tau are deja aripi de lumina.