anamorfoză

e atât de aproape cerul cu porii deschiși sfâșiind jucăuș fuioare de fum și zdrențe de sfere de ceață devine insensibil timpul ochiul, dimineața asta perfectă când m-ai părăsit lăsându-mi pe o bancă o stenogramă ești tot mai frumoasă tinerețe cu toată cruzimea ta domesticită în magazia cu pereți pulsativi roșii și albe striviri ale nimbului cherchelit absorbind inconstant lumina de pe ultima carte am obosit recunosc văd realitatea dintr-un punct rătăcit ca un câine galben mușcând cu nesaț dintr-o lună placidă pe moarte te caut tinerețe flămând cu inima oferită-n căuș șchiopătând cu mersul absurd pe o cale absurdă te caut cu ploaia atârnată de gât insensibilă și puternică furtună și totuși te-am iubit de la distanța unor falange stropite cu o linie curbă în timp ce anii existau primejdios bucăți de cașalot mușcând peste orașe grav zăpada numai nopțile cele care se văd deformat în oglinda troienelor pot înțelege iluzia sângelui meu clocotitor asemenea unor dungi cu ochi scânteietori urcând și coborând impulsuri pe retină stenograme – A.M.