Mocanu Adrian

aș crede că acel 1 ... ar spune despre Re Major și 2 ... ar spune despre Re minor.

o, captain, my captain... sunt bucurie cu Dumnezeu ... spuneati candva la curs: "insulele sunt legate pe dedesupt." ...

de la bucurie la bucurie, din zbucium: mare langa munte. noul nume

astazi dupa cuvintele din "ora pescarusului" am devenit omul iubire-alba. prin piele imi iesea roua. din nou suntem una.
nu inteleg tacerea ganduluiIMP.

cata dreptate am avut noi doi in comentariul la "intre da si nu" la Maria Gheorghe!
ma bucur ca nimeni nu stie ce ne leaga. pana sa va vorbesc am fost una, apoi ne-am separat. suntem fiecare dincolo de ziduri de aer-alb, despartite de o carare. eu ma simt in sfera gandului, dumneavoastra in sfera inimii, creatiei, infinitului. si ieri buzele mele au ajuns la zidul de aer-alb al dumneavoatra. astazi chiar m-am apasat pe punctul de ieri: "buze".
invatasem de ieri ca trec mai departe cu ajutorul gandului "ca". si anumite afirmatii din "ora pescarusului" sunt ca ceea ce va cer ca hrana mereu. fusese o prietenie imperfecta. apoi a mai aparut una si am inceput sa ripostez in stanga si dreapta. s-a intamplat intre timp sa ma impac cu cel mai apropiat. iata cateva reprezentari:
1. iata, suntem fumuri. sa ne iubim in fumul meu.
2.tu esti soare in gand, in stanga. buzele noatre fata in fata in centru. capul tau a aparut in dreapta.
3. razele tale tale din stanga imi ating capul si instantaneu se face coroana pe capul meu.


va pup pentru cuvintele

am vazut sau v-am vazut un soare plat radiant pe pamant? in spatiul gandului citindu-va.

of, o vorba din mine a zis in un ieri: sunt raul. si am amutit. apoi femeile ma inconjurau ... apoi am iesit din cutia mintii cat un puc de aur. aveam numele "sunt" si iesisem sa plec acolo de unde sunt...
acasa l-am mancat pe dracu, apoi m-am recreat mort si asa am venit in curba din encefal spre frunte in interiorul mintii ca zece stropi de aur. asa mi-am revenit.

la inceput imi aduc aminte de ce spunea Fardul meu:
Goneam pe cale în visare
cu vorba ce zice
și pe sub curba ce o închide
trecând prin tablouri...
și e vorba ce zice în vârful de linie
ce vine pe cale
cu care mergând o acoperă valul.

Interesant ramane ca si alti autori romani asociaza salamandrele cu focul si cu visele-ganduri:

"Cu ochii țintă la salamandrele flăcărilor." C. PETRESCU, S.
"Seara, cînd perdelele sînt trase, cad pe gînduri, privind la salamandrele din sobă." GHICA, S.

poezia puncteaza doua idei ale mentalului. Gaston Bachelard spunea: imaginarul vorbeste ... (pe limba mea a stiintei mentalului ar fi: imagine centrala, in dreapta "tu zici")

a doua idee este din logica mintii: vad. este. cred. vreau.
de aceea incepi si continui cu "as vrea ..."

piatra in simbolistica mea este credinta. credinta despre tine, "piatra colturoasa orbecaie dupa lumina ei infinita".

gandul pus este sa faceti sex sub "cerul liber", infinit.

"cu o undiță înfiptă în gât
ne împletim spasmodic unul în altul
uităm cine suntem."

spuneam o data ca gandul pus pescuieste in dreapta cercul alb. cine pescuia in imaginea mea? era "cevaul nedeslusit."

"uitam cine suntem" din intelegerea ta = cevaul nedeslusit

oare undita este curba-gand ce porneste din sfera eu, curba ce inchide vorba? pozitionarea ta ar fi ca este in gat. tks

In ultimul timp ma gandesc ca demonul nostru este cel vazut de indieni.
Buda a avut calea catre iluminare astfel: Demonul Mara, stapanul sinelui si al iluziilor a aparut in fata lui. El putea face in mintea lui Buda orice eroare reala. Mara e o forta a psihicului care e tot timpul cu noi. Recunoasterea in Mara un aspect al lui insusi a dus la indepartarea dorintei.

In cazul tau iluminarea ta ar fi daca ai fi farda, daca ai purta cel putin fard.
Din cunoasterea mentalului pot spune: in muzica horei intră și gândul în cercul vertical ținând ceva (un obiect real/ireal) de mână.
Când nu e muzica horei, gândul se întoarce în sine înainte să intre prin cerc și arată cu degetul spre obiect. Eul ce vine devine obiect iar gândul devine subiect.
Cum sunt un manunchi de ganduri in un moment, asa sunt si cainii: "o gramada de caini rosii", care cand nu este muzica horei se musca.

Despre de ce turnul din Pisa, vorbeste-ne tu.

Draga Irina, timpul exista si ca entitate, dar l-am perceput asa doar o data. Stiam si ca cercul cu diviziuni inseamna "timp".
Timpul se naste sa vreau.

ma gandesc ca a avut loc o bucurie. daca gandirea este o intrepatrundere a doua cercuri oo, bucuria este o ridicare in picioare a gandirii, este un 8

Femininul are legatura cu spatiul orizontal, cu campurile verzi si marea.
"nu mi-am luat adio
niciodată de la acel moment."
"moment egal siesi": voi doi = marea sau campurile verzi.

mai departe textul este interesant, dar si neexplicit. te-ai despartit de el? nu inteleg din text.
a! nu te-ai despartit pe bune.
in poezie ea se oglindeste in el, ei in natura. este o oglindire continua.
timpul in valuri este cumva amintirea?

poate ca sageata sunteti dumneavoastra, iar punctul imprastiat este locurile eului. sau are poate legatura numai cu separatiile "da" si "nu". eul se duce acolo ... si pentru aceasta: "de-acum o sӑ mӑ cauți și n-o sӑ mӑ gӑsești".
gandesc ca odata tintit punctul imprastiat are loc o reprezentare interesanta a eului eu(observator): "știu doar cӑ m-am ascuns dupӑ umbra unui tei
care își scuturӑ floarea înspre nicӑieri... "
nicaeri=...=punctul imprastiat?
stiu sa spun doar ca m-am vazut o data, eram culoare alba? in un plan vertical(infinit, care se chema "nimic")

domn profesor, ma scuzati. de abia acum am dat peste mesajul dumneavoastra. intr-adevar atunci stand in punctul povestii, cu aerul pe pamant in fata si cerul Tudor Arghezii mai in fata asa m-am considerat pentru prima data om.

ma intrebam de ce am tendinte, reactii?
v-am citit textul.
mi-au sarit in ochi doua idei:
"cum am vrut
și n-am mai vrut
să o iau de la-nceput"

"povestea a-nceput să-și facă de cap"

am avut o vedenie:
In mental tendinta mea este din?/de la marele mine, de jos, pana la micul mine, cel din aer.

va multumesc pentru prezenta.

Mi-ai venit in pantec: luna-constiinta; mi-ai iesit din pantec: soare.
Fluturii trebuie sa fie realitatea? Fluturele care urca pe piciorul stang de cosmos. Si in dreapta am calea de pe lanul cu flori.
Visul de ieri a sărit din apă,
ca peștele și a supt fluturele: up!
"Eul mi l-au cojit": marginea oului, este zid al realului!

poezia mi se pare superba.
Constiinta vine din dreapta in intuneric langa “ceea ce este”. “că este” se schimba in “că sunt”. Scriitoarea devine pentru o clipa barbatul. Ca era intuneric o spune si scriitoarea: "sub clar de luna".
Ispita are "parul balai", unde privesc la “că este” ca la soare. “că este” este o sfera-soare, o sfera in care este un soare. Eu ii sunt mic. La inceput ii sunt punct, apoi ma dospesc si am o gura. astfel ar fi femeia si barbatul. barbatul este “că este”, adica mai marele, cel cu "o varsta mai batran".

multumesc dido pentru ca ma faci sa iubesc anotimpul in care cu mama m-am nascut.
si aici cred in scrisul tau caci este repetare: "asterne umbre palide", "ma atarna de gatul copacilor" sau "copacilor desfrunziti", "frunzele mi le desprinde".
da, ai dreptate, pentru ceilalti suntem copaci.
"tu mi-ai dat cat nu pot sa cuprind" este frumos!
ce inseamna pentru tine ca toamna sa ramana cu tine pana maine la asfintit? atat o poti cuprinde?

ma gandesc la cartea Timpul fara despartire, ma gandesc si la vocea timpurilor, "secundele" in care ai iubit. cred in scrisul tau, in trairea ta datorita repetarilor: "minutele dezvelite", "apa desprinsa de pietre", "plete despletite", precum si trupul "dospit" si "Acea oră dintre noi nu a avut hotare".

M-am vazut si eu stand ca Poemul, ca o samanta in intuneric. Iar Adevarul e ca norul ce trece in noapte.
Cartea de vise si dospirea eului in vis sunt in relatie.
Poemul este ceea ce cauta: “ce vrei să scriu aici”? Scrie cu roșu "dincolo de ce se vede". Gestul scrierii il îmbracă pe Poem. Nu m-ar mira daca prin dialog Poemul se duce in autor, ca atunci cand am spus Doamne si m-am smuls din locul unde eram ducandu-ma in Domnul. A fost atunci zgomotul smulgerii eului inaintea neantului.
“tu zici”, vorba autorului aduce subiectul(Poemul) în propoziție. In “tu zici” e viata.
Poemul e subiect principal. Autorul subiect secundar. Si vine “că este”. Apare Logica: Poemul e autorul.
Pânza de pe șevalet ar fi venirea Poemului in fata cuvantului (imagine alba dreptunghiulara).
Autorul scoate (schimba) eul din gandul alb (suspendat) cu limba. Miscarea ca in un clopot a limbii. Exista un eu in gand si un altul in afara gandului (eul autorului? si al Poemului).

Pun in relatie: "coboram scara
prin ferestrele deschise"
si
"(Poemul) a venit la fereastră"
cu urmatoarea exclamatie:

Cand este, cand este,
cunoasterea o clipesc,
ma bucur
si zambesc.