dulcea ispită

Înțeleg impulsul de a transrie gânduri - pe hârtie, pe calculator, pe albul perete al oricarui stabiliment. Dar, pe dumneavoastră ce v-a mânat aici?
Cum vine asta - am încăruțit dintr-o dată da un armăsar? Adica, a încărunțit cine și, din nou, cum ca un armăsar? Și din poamele cui ați mâncat cu inima deja îmbătrânită? Adică, mă-nțelegeți, doamnă Daniela.
Mă rog, poate nu este tocmai un comentariu pertinent și sensul, ca de multe alte ori, și aici, mi-a scăpat.
Oricum, FII tu insăți,

poezia mi se pare superba.
Constiinta vine din dreapta in intuneric langa “ceea ce este”. “că este” se schimba in “că sunt”. Scriitoarea devine pentru o clipa barbatul. Ca era intuneric o spune si scriitoarea: "sub clar de luna".
Ispita are "parul balai", unde privesc la “că este” ca la soare. “că este” este o sfera-soare, o sfera in care este un soare. Eu ii sunt mic. La inceput ii sunt punct, apoi ma dospesc si am o gura. astfel ar fi femeia si barbatul. barbatul este “că este”, adica mai marele, cel cu "o varsta mai batran".