Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

călătorii la marginea drumului

1 min lectură·
Mediu
metrouri inerte uruie în întuneric
adolescenți nesiguri încearcă polemici
le e greu nu cunosc zâmbetul
poziția corectă a capului sau strânsul de mână
ochiul deschis al televizoarelor se insinuează treptat
printre blocurile ce nu au loc să respire
oameni uitați nasc vise străine
în cuptoarele digitale
în timpul ăsta sunt în tren cu o carte pe genunchi
tom adevărat, de hârtie
nu ferestre oarbe de laptop
îmi las sufletul să zboare unde vrea el
folosesc creionul hârtia și copacii
și afirm
trecerea mea este altfel
055.538
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Miruna Dima. “călătorii la marginea drumului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/miruna-dima/poezie/1790857/calatorii-la-marginea-drumului

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioan-jorzIJIoan Jorz
Puțin scorțos poemul. Este interesant cum mișcarea în lumea blocurilor, ce nu au loc să respire, a adolescenților nesiguri, a cuptoarelor digitale, este frântă, anulată de \"metrouri inerte\", pregătind detașarea, voiajul cu trenul, cu o carte pe genunchi, \"tom adevărat, de hârtie\", ca o călătorie de inițiere, altfel. Mi-a plăcut. Cu amiciție,
0
@luminita-suseLSLuminita Suse
Frumos poem, animat de sentimente de revoltă, tristețe. Peste câteva decenii, tinerii de azi din metrou vor privi la tinerii de atunci, nanocuplați la rețele paraumane, și vor scrie o poezie asemănătoare cu versul central în timpul ăsta sunt în tren cu un laptop pe genunchi Și trecerea lor va fi altfel, pe altă scară de valori, singulară, la nivel de generație...
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
interesantă atitudine. interesant final, scris cu talent și mână sigură: \"îmi las sufletul să zboare unde vrea el / folosesc creionul hârtia și copacii / și afirm / trecerea mea este altfel\".
frumos.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica
0
@miruna-dimaMDMiruna Dima
Iona Jorz: Nu știu cum anume \"scorțos\", dar mulțumesc de însemnări.
Luminița Suse: Se poate ca pe viitor lucrurile să fie așa cum imaginația din romanele SF ne duce cu gîndul și desuetudinea mea să fie depășită, dar...
Cornel Ștefan Ghica: nu știu cât de sigură e mâna, sufeltul nu-i. Mulțumesc de trecere.

0
@adriana-gheorghiuAGAdriana Gheorghiu

Nota “spectatorului”:

Adeseori, in timpul si spatiul lecturii, eul poetic se lasa preluat de eul cititorului, si atunci eu, eul spectator notez:
Cititorule, nici n-ai crede ca, dupa plina ta viata cotidiana, alcatuita din metrou, televizor, laptop, lirismul te ajunge din urma, “trecerea” ta fiind “altfel”
Sau, chiar crezi ca esti varianta lirica eminesciana:”Tu aseaza-te deoparte/ Regasindu-te pe tine”,”printre blocurile ce nu au loc sa respire”
Si atunci, nu ai tu, cititorule, dreptate, calatorind “la marginea drumului?”
Si totusi….
0