gând aplecat

ți-aș spune că toate obosesc uneori
cerul de zbor
ramura de frunze
literele

îngerii
de prea multă lumină sau
aripi

și eu obosesc
cu gleznele acoperite de praf
de gândul tău trist
îmi tremură umerii

așează-te lângă apa sărată
atinge-mi pleoapele
toate ostenesc uneori

iar ca titlu doar timp. orice incercare de a estetiza lucrurile imperceptibile esueaza sau pica in patetism

Îți mulțumesc. Era scris dintr-o suflare și purta, evident, păcatele mele obișuite. Am refăcut cum am crezut eu, mă voi mai gândi la titlu. Încă o dată, orice astfel de \"corecție\" este bine-venită.