Poezie
descriptivă
1 min lectură·
Mediu
au zburat porumbeii de pe acoperișul blocului de vizavi
cerul e un albastru spălăcit
la fel ca vara când zăpușeala
mă alungă mereu spre ape
am cumpărat de la colț o revistă
o strâng la piept
gestul mi-amintește de cineva drag
foarte drag care a plecat dincolo
mă tot întreb cât țin durerile acestea
cât poate să continue dorul
știu că e încheierea unui capitol
și totuși mă port mereu înapoi
spre ferestrele de odinioară
îmi lipsește și lipsa asta nu se spală
nu se duce își face jgheab în inima mea
e ciudat parcă nici nu e iarnă
niciun semn să amintească de asta
am încremenit într-un cadru
e inevitabil vremea trece ar fi trebuit să descopăr până acum
bucuriile din lucrurile mici
întrebată însă
nu aș putea spune ce am învățat ce înțeleg
se aud râsete chiar nu îmi pasă de unde vin
aș putea să mă întind pe iarbă
și să privesc cu orele întinderea norilor
004.108
0