Poezie
trebuință
1 min lectură·
Mediu
trebuie să fii mai optimistă, îmi spun
trebuie să vezi viața mai colorată
nu alb și negru
și habar nu au
o femeie mătură frunzele degeaba
mâine vor cădea altele
un asasin de câini scoate chelălăituri
din gâtlejul victimei
se hrănește cu ele, îi țin loc de mamă
la colțul blocului un aurolac
inhalează durerea din vintrele mele
și dacă închid ochii
în liniștea care se lasă
ecourile trec prin mine
trec prin mine
dar nu
toate astea nu există, domnilor
invizibile și ne-ale noastre
al nostru e doar burdihanul
burdihanul sufletului care a uitat
știe doar însumarea
să-i fie de cald
ce zâmbet mă cuprinde
nu știu ei, optimiștii
cum să fie viața alb negru
n-a fost nicicând
pe lângă frunze boturi clade și coridoare
văd atâtea culori
alți poli cerești și tereștri
sub coaste văd mereu unde stă ascuns etuiul
știu că orice mișcare a mea
pornește ecoul
și fără-ndoială mugurul
așteaptă să crape coaja copacului
024.176
0
toate astea nu există, domnilor
nu sunt vizibile
nu-s ale noastre
al nostru e doar burdihanul
burdihanul sufletului care a uitat
știe doar să aibă s-adune
să-i fie de cald\"
așa ceva nu trebuie să spui niciodată direct, într-un poem...