text terapeutic

aș vrea doar să-mi dai pace și icoana ta zdrobitoare să se îndepărteze odată de irisul meu... copilăria e de mult agățată-n cui, alături de micile minciuni pe care le ghiceai. azi, nici tăceri nu înțelegi, tăceri ce strigă tot mai tare și aflu cu stupoare că nicio vorbă nu trece de pereții tari de beton, nicio faptă nu trece nerăsplătită, toate vin înapoi urâțite, ca monștri din filmele cu frodo. glumesc, cum nu? toate-s tragicomice, ai pierdut de mult simțul ridicolului. nu-mi vei da pace niciodată, nu-i așa? condamnată mereu la grozăvia de a nu fi om pentru mine, iar eu , la umbra pe care o tot arunci imensă cât tărâmul celălalt.