mircea trifu

E noapte, stăpâna lumii iar a învins lumina Și stelele aleargă să-i deschidă drumul, Îmfășurată în tăcere, încet pășește luna, Suspinul ei din vis, îmi aburește geamul. Cu umbra ei îmi

Nu mi-ai lăsat nici o speranță să răman, Am fost în corpul tău un strop de sânge bun, Te-am mângâiat cu sărutări pe pleoape, Să doară al meu val, plecând pe ape. Dar ți-am lăsat cu aripi o

Mă cert cu Dumnezeu în vis Și sufletul mi l-am deschis, E vina Lui, în vis îi spun Că pe pământ nu ești. Dar El îmi spune că e bun, Să te fac eu c-ai să trăiești. Mi-a dăruit un scrin

Mă simt legănat și visez fără voie, Dorința îmi pare un cal nărăvaș, Căpăstrul chemării îl țin de nevoie, Mă poartă sălbatic, că-i murg pătimaș. Spre tine îl țin tremurând să mă-ndrepte, Te

Plecând te-am sărutat pe fruntea rece, Erai frumoasă în tristețea ta, Și clipa-m vrut să te ferece Și să te-nchidă-n veșnicia sa. Privirea ta mi-a spus,,te las,, Ca un pumnal de ghiață rătăcit

Sunt mândru că-s român Când, ascultând în șoaptă o baladă Ce c-o vioară-o cântă un muzician, Cad notele , ca fulgii de zăpadă, Topinde-se, mi-au spus că-i Ciprian. Sunt mândru că-s român Când

Te am aproape, mă încălzește corpul tău, Sărutul pătimaș spre tine-l furișez, De ce, cu toată nebunia, eu Simt că nu reușesc să te păstrez? De ce nici în speranțe nu mai suntem noi, Nici

În noapte, într-un vis veneam la tine Doamne, Cu fulgeri, norii către tine mă împing, M-ai întrebat, ce simte-o inimă când moare, De sufletul, urcând spre tine toți îl plâng. În suflet simt

Te-ai înălțat liană-n jurul meu, Stăpân și sclav m-ai prins în corpul tău, Mi-ai luat un dor și cu-n oftat amestecat, Din al meu suflet ți-ai făcut regat Dar eu sunt împărat. Și cu dorinți

Ne-am regăsit tristețea într-o lacrimă de vară, Încă sperând, m-am așezat cu capu-n poala ta, Ca prin minune, dorul a-ncetat să doară, Veninul disperării s-a scurs în iarba ce plângea, Și-n

Sunt prins într-un vis ce alină, În noapte sunt fără-apărare, De inima iar îmi suspină, Eu știu că o singură vină O are iubirea, căci doare. Mă chiamă cu raza-i deschisă, Și-n sânu-i bogat de

Ce poate fi mai blândă ca uitarea, Când tot ce ai primit era minciună Și-n disperare ai gustat trădarea, Ce cu tristețe stinge-a ta lumină? Eu știu, e vidul resemnării, E pacea

Când te-am găsit erai pierdută, Erai în agonia așteptării, Bucăți din inimă ți se roteau în minte Și retrăiai fiorul disperării, Împiedicând speranței mersul înainte. Și sufletul în rugăciuni

M-am săturat să te mai iert, Mă simt ca prins într-un sicriu, Ce am fost pus, chiar de sunt viu, Mă zbat spunând că ai greșit, îți scriu, Dar nu m-auzi. Și am decis ca să te las, cărarea-o

Știți ce e mai rău ca ura Sudoarea rece ce o simți pe frunte, De fiecare dată când îți pui armura, Și simți un dor de viața dinainte? Eu știu, e indiferența rece, E ghiața ce o simte ea când

Nu știu ce poate fi mai rău, Să te iubesc sau să te naști din nou? Nu știu ce doare și rănește mai adânc, Privindu-te tacut dar fara sa te ating. Ce știu e că nu știu ce vreau, Ce poți primi

O altă pagină în inimă-am deschis, E albă ca zăpada și la fel de rece, Să trec în testamentul meu din vis, O amintire ce-n uitare trece. Ca titlu, un fior să pun, Ca pecete să pun

Te-am prefăcut in cupă de aramă, Și am vărsat în tine dorul meu, Amestecând un pic din vocea calmă, Și-o umbră dulce din sărutul tău. Te-am prefăcut cu o privere-n floare, Și-n pulbere de

Cu amintirea mă mângâi, Tu, umbră înstelată, Ai fost iubirea mea dintâi Și ultima din viață. Tot universu-am răscolit Parfumul să ți-l simt, Nici un fior nu am găsit, Speranța să mi-o

Te-aștept în miezul nopții să îți cânt, Arcuș din vântul fraged mi-am făcut, Și sufletul cu un suspin l-am acordat, Și note-nsângerate-am cufundat, În viitor și în trecut. Să nu vibreze nici

Tu ești un vis cu nume de dorință, Un fulg de nea pe-obrazul de fecioară, Topit de un sărut, tresare-o lacrimă, Ce în căderea ei ușoară, Cu un suspin naște credință. Pe altarul iubirii,

Erai ascunsă pe o stea, Tăcută în uimirea ta, Þi se părea că mă cunoști Dar nu puteai să-ți amintești, Că-n altă viață-ai fost a mea. Aveai aceiași ochi adânci Și-același fel de-a da

Pe strada rece-ntunecată, Înăbușită-ntr-o zăpadă cenușie, Am casa cu miros de sărăcie, Icoanele, de rugăciuni uitate în vecie, Și sufletul în mucegai. Ca mine sunt destui pe strada mea, Dar