mircea trifu

Prin toate viețile trecute In urma noastră,-mperecheate, Două cărări de răni iubite Lăsăm pe cer cicatrizate. Treceam etern mână în mână, Ne sărutam sfințiți pe gură, Tu-ndrăgostitul eu

Nu vreau ca trupul, bătrânețea să-l rănească, Nu-mi vreau dorințele pătate, reci, în riduri, Nu vreau privirea rătăcită-n ceața mută, Nici sufletul nu-l vreau în patru scânduri Și nici ca patima

și tu și eu am răsucit pumnalul în inima iubirii mele, fantomă fără viață ca și valul ce spumegă,ne roagă,geme. căci am ucis cu sânge rece.stană să-mi fie brațul care mă ascultă, căci eu sunt

Coboară agale o umbră de măslin, În urma sa lăsându-și câte o frunză, Cu-o șoaptă scrisa,,Eu am să revin,, Sunt val de mare adormit pe pânză. Coboară-un frig și-o iarna-n viață Când Luna-i

Am să-mi rup crengile-n bucăți Și-am să le pun pe brazda goală, Să nu mai ai pe ce s-agăți Orgoliul tău și-a lui beteală. Și trunchiul îl voi stivui Cu grijă, ascuns în rădăcini, Și liber iar

Sunt o gură de copac, de-i dai foc, versuri recită, Luminând cu vocea gândul și-ntunericul nesigur Și nu-i nimeni să m-audă, decât umbra sa boțită De tăcerile din preajmă se topesc să rămân

Cum poți avea ceva ce doar în gând visezi, Ce doar gândind, îți pătimește viața, Ce frânge timpul și distanța, Și-ți face sufletul să-ți pierzi? Cum poate, învelită-n vis și în lumină, Pășind

O mână-a nerăbdării mă zgâlțâie și cheamă, Tresar din somn cu fața spre un trecut de dor, Pe buze îmi doinește iar laptele de mamă, Eu sunt cu sare-n plete, același blând fecior. Sunt limba

Îmi iau vioara mea cea mică Din lumea ei, acum străină, N-o va mai ține nici o frică, Nici altă mână clandestină. Muntele meu e o fântână, Profundă ladă de-amintiri, Și-mi leg vioara în

Te-am întâlnit în noapte, o stea frumoasă, rătăcită, M-ai prins de mână și-n disperare-ai strâns-o tare, Cu vocea-nlăcrimată mi-ai zis ,,măi, ia și mă sărută, Mă simt nefericită, tristețea arde și

Eu m-am înconjurat cu frica ta să nu te poți apropia, Nici mâna-nmănușată în alinturi să nu te-atingă, Și nici parfumul din sărutul meu să nu te prindă, Tu ești acolo, sus, și frica ta rănită,

Născut sunt de o noapte Și legănat de vise, Hrănit cu negru-i lapte, Și mângâierii aprinse. Și am crescut noptatic, Într-ale lunii raze, Ne-nduplecat, lunatic, Printre-ale sale

Bântuie pe-același munte, pe un băț capul de lup Și un dac cu spada-i ruptă, laș, pe colile străine, Dacă Dumnezeu a vrut să am cap și el un trup, Cui îi pasă, Suferință, de-mpărtim aceiași

Eu am băut și am mâncat la masă cu iubirea, Ne-am recitat până târziu îmbrățișări trecute, Pocale de săruturi dulci ne-nfometau privirea, Când rănile ne povesteau dorințe-abia

Te-am căutat si-n viețile trecute Dar peste tine incă nu am dat, În marea adâncă și în albul munte, În fire de nisip cu gust sărat. În nori sau sub pământul afânat, În rugi păgâne si blesteme

cunună inimii mi-ai pus, cu flori de cer, al neuitării, și un sărut, ca un răspuns, în sufletul de nepătruns, ca profunzimea mării. mi-ai spus, iubite, eu mă-ntorc, așteaptă-mă pe mal

Știu c-aș putea să mă prefac într-un sărut, pe vânt, Cu un fior nebun eu m-aș lipi în veci de gura mută, Însângerat și surd m-aș risipi prin tine, cald, tăcut, Să îți absorb tristețea umbrei de

În noapte-un înger rătăcit Te căuta pe tine, Nu te găsea și năucit, A adormit în mine. L-am luat ușor în palma mea. Din așteptarea blândă, Când s-o trezi îmi va gusta Iubirea mea

în fața ta neânarmat, cu sufletul în palme, cu lacrimi și cu gând curat, credeam în tine,doamne. mă prind de amintiri ce frig și mâinile-mi îngheață, mă ard când vreau să te cuprind, dar tu

Mă strâng la piept ca o vioară, din inimă îmi fac arcuș, Fac coarde, amintire-amară si noaptea-o leg de un țăruș. Începe melodia-n versuri, cerneala-albastră-i dirijor, Cu aripi pline

Mi-am clătit chipul c-o rază caldă și aproape arsă, În apusul din fereastră să mă simt o clipă soare, Avea gustul greu de smoală și lumina-i era falsă Și-am ajuns un stol de umbre al

Demult, era-ntr-o țară ce nu părea a mea, La umbra muntelui ce seamăna cu-al meu, O limpede fântână, dar nu ea mă uimea, Doar ce-i visa adâncul, s-o bată Dumnezeu. De noaptea o priveam,

Iau toată înnoptarea mea, Din disperatele apusuri, Și rătăcirile din visuri, Să le sărut cu gura ta. În clipe lungi de nebunii, Cu șovăieli, urcam spre tine. Suind mă-ndepărtam de

în fiecare noapte, încerc să vin la tine, liana mea-i departe, iubirea mea nu vine. și sufletul senin, ce mă sărută-n noapte, mă face să te țin, în palme și în șoapte. de spui că nu mai