Poezie

Balada celui ce a fost

1 min lectură·16 ianuarie 2018

Mediu

Mi-am clătit chipul c-o rază caldă și aproape arsă,

În apusul din fereastră să mă simt o clipă soare,

Avea gustul greu de smoală și lumina-i era falsă

Și-am ajuns un stol de umbre al iubirilor bizare.

M-am suit până la Lună să îi povestesc de mine,

Să îmi spună unde este gândul ce-a creat orgoliu,

E în trupul meu și-n minte, scris cu ace de albine,

Ce miros a flori de câmp, arse într-un crematoriu.

Mi-a cotrobăit prin palmă, Ea lunatică și rece

Și mi-a dat numai trei clipe, îmbrăcate ca icoana,

Sunt semințele dorinței, să nu le mai lași să plece

Din fereastra ce atuncea ți-a vărsat blestemul, Ana.

Noaptea ce am străbătut-o pân la ziua renăscută,

M-a-nsoțit tăcut păcatul ca un val din cărămizi,

Eram ca un lup flămând de mâncarea ne-ncepută,

Vino, Ana și mi-o poartă, dacă zidul ți-l deschizi.

Să aduci crucea de-argint și două inele-n minte,

Ne-mbrăcate de Isus și când mâna ți-o voi cere

Și-ai să-mi fii dacă te-ntorci, uluită ca-nainte,

Când ți-oi scrie-ntr-o poveste a mea dulce înviere.

Și-am să uit c-am fost Manole.

001.165

mircea trifu. “Balada celui ce a fost.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14119060/balada-celui-ce-a-fost

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.