Poezie

Fantana-i muntele adanc

1 min lectură·25 octombrie 2016

Mediu

Îmi iau vioara mea cea mică

Din lumea ei, acum străină,

N-o va mai ține nici o frică,

Nici altă mână clandestină.

Muntele meu e o fântână,

Profundă ladă de-amintiri,

Și-mi leg vioara în vitrină,

Cu-n lanț întreg de-nvinuiri.

M-am săturat de-a ei tăcere,

Notele-s roade neculese,

Pe coarde rupte, azi cratere,

Pline-s de gânduri ne-nțelese.

Pe ea voi pune versuri mute

Ce le voi scrie-n altă viață,

Am să le-nvăț să nu mă uite,

De-or fi iar cântărite-n piață.

Și-odată-n an mă voi întoarce

Cu-aceeași mână de-ntrebări,

Să-mi las dorințe să se joace,

Cu-aceleași note de-ntâmplări

Gura-n fântâna mea se lasă,

Căci setea fostei fericiri

Mi-a bântuit tăcuta casă

Cu-al ei deșert de amintiri.

Fug din năvodul vechii legi,

Pe insula din versul scris.

Vioara-i scuza ce mi-o negi ,

S-ajung pe țărmul altui vis.

00983

mircea trifu. “Fantana-i muntele adanc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14098064/fantana-i-muntele-adanc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.