Mircea Robert

al bărbatului. cel mai mare păcat Femeia este

Gândurile mele cu avânt de exod năvăleau puternic în tot trupul ca o vibrare electrică și porniri mânioase îmi atacau rațiunea. Cuvintele blajinului profesor de limba română îmi atingeau corzile

Și i-am cerut o clipă ochii Să înlocuiesc cu ei,piesele ruginite din mine Și nu a vrut să-mi dăruiască decât pleoape Dar ce să facă,orbul de mine,cu simple fire de curent ? Și astfel visele

Am descoperit acest loc într-o fericită zi de vară. Trenul este resortul eliberării mele de tot. În acest sens nu sunt puține cazurile când fără nicio explicație,nici pentru mine,nici pentru univers

Nu mai scrie, nu te mai obosi să citești În toate zările găsești același ritm monoton Învechitu-s-au cuvintele mele și tocitu-s-au de atâta zbor . Imperativ să le scriu pe contrasens trebuie Ca

Sunt la Fetești sau aproape de Slobozia. din depărtări zbiară marea, ș-alunecă nebunia. Poezia mea, ca un bătrân nespălat, cerșește la margine de drum jumate de ban două anotimpuri pe

acad ra if ăs ăm scan ăncî O ătad șa-im IROD ăs uif O ărbmu ed uâr UN,ad,UN , ad , UN , ho ho ho ! ad... im es egrucs nirp elmpât aves ! aec iam eclud un top ăs țăvnî A irum adup nu 5 al

Declinarea I Astăzi Mâine Iar Eu A Declinarea II A Eu Iar Ieri Niciodată Declinarea III Vocalică Jos,jos,jos infinit de jos Pământ Pomul Gras Eu Cutremur de iarnă și

și scriu cu frică fiindcă nu am găsit încă un titlu adecvat pentru durerea mea genuină . din naștere. O și cum îmi simt inima de bolnavă. Un coș a crescut. mai multe și mai multe. o

din gura ta, ies broaște. în pântecele tale, pescuiesc strigoii... Oh...și mintea mea nu mai înțelege și-aș vrea să mor...ca Romulues Rege... de ce să ne plictisească Doamna Bovary? noi o

și știu c-are să vină iarna, iar ai mei nu au centrală nici sobă sau măcar crengi uscate, fiindcă ai mei nu mai sînt. era bătrână ș-avea perfuzii multe, și mi-a spus că deși locuia-n

ca-ntr-o zi de doliu, făclii aprinse-n amiezi, și pâclă și flori uscate, și doruri moarte prin livezi. pe bulevard,lâng-o casă dărâmată un steag cu Iisus, și niște flori uscate, într-un bol

Noaptea asta mi s-a părut atât de lungă, Încât la început am crezut că nu voi reuși să o trec. Și totuși,doar azi,mă simt frumos ! Părul meu e mare de tot,cât o prismă sau un

în poeziile mele eu nu vorbesc niciodată cu mine și mi-am spus că la capătul străzii poate mă aștepți... zburau corbii deasupra-mi , și stele mici,înghesuite din podeaua de la metrou . vibrau

ascunsă după perdea Ofelia...nebuno... În somnul cel de veci...pare-mi-se că te-am visat Sânii tăi calzi și moi... două motive . pentru care mi-aș vinde nemurirea. Ca o victimă deja

Astăzi vreo 40 de bufnițe s-au întâlnit la cenaclu la casa de asigurări sociale din iași. păsări răpitoare,nocturne imperativ taciturne, 40 de bufnițe și un strigăt de moarte și un nor de

plimbări nocturne, cu pas calm și măsurat și din unghiuri,sufletu-mi atacat de moarte și flori taciturne. orașul suspină și nori fără de culoare, împovărăsc cu noaptea lor, noaptea de

Ei ! Ce frumos era când trăiam eram înalt , dolofan și cu visuri multe plimbam străzile-n lung și-n lat și iubeam fiecare unghi de femeie, cu fiecare centimetru de voință din mi și ne. îți

Jos,mi-am dat ceasul de la mână. Sus,am ridicat tâmpla către peștera din cer. unde sunt multe lacuri fără fund de care mă tem. Mixerul se agită la maximum și stoarce din noi toată seva de

e dimineață devin solidar cu aerul pe care-l respir devin abur și liniște și nimic trebuie să vorbim în șoaptă pentru cei care se trezesc devreme spre a merge la târg plouă peste