nevăzute urmele mele

Un poem sensibil, abia după lectură am citit că este dedicat.
Am remarcat imaginile vii și puternice din prima strofă și tonul elegiac din partea a doua. M-a nedumerit însă acel \"mai întotdeauna\", care este repetat și în versul următor. Cred că aici puteai găsi o altă soluție.

cu scuze pentru deranj, al 4-lea cititor,
anton

am scris
\"mai intotdeauna razand\"
cu scopul de a relativiza oarecum
si \"intodeauna plangand\" am vrut sa apara ca
un lucru care defapt se intampla
adevarul aflandu se aici
nu stiu daca mi-a iesit :)
iti multumesc inca odata

sensibilitate-adevăr-trăire-eleganță - stil și exprimare de protocol, toate conferă poemului o scanare completă a stării fără s-o deformeze într-un fel sau altul.
\"sunt multe cărămizi cu urmele mele
în pereții casei(...)
mai trec câte-o dată pe-acolo(...)
și parcă încep să aud
dincolo de var și piatră
un glas necunoscut de copil(...)
trupul meu răstignit pe inima casei\"

plăcut și eclipsant poemul
de citit, musai și recitit...
cu sinceritate,
teodor dume,

intalnirea cu sensibilitatea ta mi-a adus fiori dinspre a mea copilarie…
parca ceva se intampla in prelungirea sufletului meu, ceva imi suna atat de cunoscut si ce poate fi mai frumos decat atingerea unui suflet geaman ca facand parte din insati sufletul tau…
e aceea stare anume in care timpurile nu mai conteaza, conteaza doar eternitatea unui clipe de re-memorare

personal mi-ar fi placut ca poemul acesta sensibil sa se termine cu:

“ trupul meu răstignit pe inima casei
tot mai departe tot mai înalt”

parca gerunziul finalului … rupe putin sensibilitatea atmosferei

se pare ca v-a placut poezia mea :)
ma bucur si va multumesc pentru osteneala
nu numai ca ati citit ati si scris apoi
imi doresc sa va mai vad pe aici
emir

Mircea, ai niște amintiri incredibil de frumoase.
Cum e: tu bântui acasa sau acasa te bântuie pe tine?
Ai aici cuvinte rumînești, ca niște melodii sfințite,
ca niște lecții învățate,
ca o urmare pioasă a marilor întemeietori de limbă,
de neam, de suflete: Eminescu, Nichita Stănescu.
\"trupul meu răstignit pe inima casei
tot mai departe tot mai înalt
până într-o vreme când adorm
mai întotdeauna râzând
întotdeauna plângând\"
\"[...]sabie de lemn
pe care-am rupt-o într-o luptă
demult tare demult \"-din poezia anterioara(Pieta)
Imi doresc sa vad o armata de poeti iubitori de neam
care doresc sa innoade firele rupte, care isi doresc sa inceapa de unde au descalecat ei, cei mari. Ma doare sufletul ca azi, multora li se pare desuet, patetic, expirat acest demers. Cred totuși că o metanie fără de care nu poți pune început bun.


cele bune
ție, mie
și celorlalți o mie

mai mult ma bantuie casa pe mine e clar
multumesc multele si preafrumoasele
tale cuvinte despre scriitura mea
despre amintirile mele
o bucurie

tot
mircea