Dacă
Stai singur ziua la fereastră neașteptînd nimic
Și nu-ți pasă de privirile neliniștite ale celorlalți,
Bătrînețea nu-ți va mai spune poate nimic nou,
Azilurile de repos au și ele geamuri cu
Mai ții minte canicula copilariei?
Verile nesfîrșite din fața blocului
Praful se ridica peste copaci
Jucam fotbal cu mingi de piele peticite
Noaptea abia ne mai aminteam de casă
Înnobilați maro
Hei! ce mai, vine toamna!
Mă fac că nu observ și mă scald în soare
Transpir în apartamentul de la ultimul etaj
Fără curent cu ferestrele toate la sud
Nu pot face aer fuge pe-acoperiș pisica
Și
Să fiu abstract,
Îmi spuneam strivind o țigară în scrumieră,
De unde forța de a te impotrivi în act
Tentației secrete a vaguității?
Eu cred că-i mai simplu decît pare:
Se ia un fum dintr-un club
Þi-am scris o scrisoare și-mi e teamă
C-am pierdut-o și n-o s-o mai găsesc.
Nu-mi amintesc unde am lăsat-o
Mi-e frică că nu-i îndeajuns de indiferentă
Cu destinatarul
Și o privire mai atentă ar
L-am cunoscut cu tine,
Numele lui același cu al tău,
Tristețe.
Pe tine doar te-aș numi mai atent
În detaliile esențiale,
Poate.
Nu știu de ce,
Nici nu mai are importanță,
Probabil.
Nu vreau
He-he... las-o jos că măcăne, te-am văzut!
Iți curgea ochiul stîng sub cel drept,
Salvador Dali pălea de invidie,
Fața moale-topită și aburi de pileală,
Esti prost dispus, n-ai chef de nimic,
Draga mea,
Vizitatoare favorită a pre-visurilor mele,
Nici ieri n-am putut să dorm.
M-am ridicat nu prea convins să te alung
C-o plimbare nocturnă prin cameră
Am ocolit petele de lumină de pe
O temă de jazz arhicunoscută
Gînduri comune și nimic nou
Tema, îmi spun, este cu atît mai prezentă
Improvizată în infinitul de rezonanță al fiecărei note
Și m-am grăbit important la o ipoteză
«
