Comentarii de Mircea Elian

Chiar asa, de ce? Iata o intrebare care poate repede descumpani... Ei bine, o parte din raspuns o vom afla din momentul in care vom incerca sa scriem o poema vesela. Ati incercat s-o faceti?
Teoretizarile sint superflue in acest punct, dar sentimentul este ca, daca dragostea este simburele viu al acestui de a face literatura, poezia, atunci este vorba de cea dragostea neimplinita, la limita, de cea dureroasa. Lucrul asta imi pare atit de evident ca ceea ce ma ingrijoreaza de fapt in intrebarea dvs este \"goana\". De ce sa cautam cu tot dinadinsul ceea ce este de fapt deja acolo? De ce sa exageram evidenta? Cred ca asta vreti sa intrebati.
Trebuie sa va spun ca nu este de loc ceea ce intentionam si, daca nu este contributia individuala a cititorului (cum ar putea fi, de pilda, fondul muzical tchaikovskian), atunci ceva nu functioneza in textul meu. Cu atit mai mult cu cit tipul de abordare in care textul este absurd dramatizat cu efecte (licente deja) si situatii limita este, mi se pare, de cea mai proasta conditie literara.
Eu urmaresc o comunicare \"curatata\" de aceste ornamente dezgustatoare, in acest fel in care teatrul nu-l pot accepta numai cu situatii apocaliptice si cu actori urlindu-si disperati replicile. Daca primii ani dupa \'89 puteau fi intelesi in acest sens, acum ar trebui vorbit despre conformism, nesinceritate, uitare de sine, iresponsabilitate etc., tot ce poate fi mai diferit de creatie, emotie, comunicare, sinceritate, adevar etc.
Intimplator (oare?) multe dintre stelutele de pe acest sit sosesc in coada unor asemenea productii. Este regretabil, cu atit mai mult cu cit, iata, pina si eu pot sa ma regasesc in aceeasi situatie. Pesemne ca mai este mult de lucru si de scris.
Al dvs, M.E.