Poezie
J\'ai ouvert mon piano
2 min lectură·
Mediu
Dacă
Stai singur ziua la fereastră neașteptînd nimic
Și nu-ți pasă de privirile neliniștite ale celorlalți,
Bătrînețea nu-ți va mai spune poate nimic nou,
Azilurile de repos au și ele geamuri cu bătrîni
Și ghivece de flori la fațada de la stradă.
Dacă
Rarele femei frumoase ce trec pe strada ta continuă să te ignore
Deși se feresc îmbujorate parcă să-ți întîlnească privirea,
Înseamnă că „nu poți șterge nimic din memoria distrusă”
Chiar dacă vara a trecut și noi nu ne-am mai văzut.
Dacă
Uiți de tine des pe gînduri
În colțul camerei de unde se visează cel mai bine,
Și sprijini capul în mîini și țintești pe cer cu brațul întins un avion,
E pentru că apusurile sînt tot mai roșii și orele mai fine
Și peste avionul doborît se lasă nerăbdator întunericul.
Dacă
Catastrofa noastră aviatică nu se dă la televizor,
Nefiind semnalate victime or pagube materiale,
Rămîne atunci s-o consumăm individual
Să ne vindecăm stînd mult pe întuneric
Rememorând păsări mari și locul lor în bestiar.
Dacă
Eu sînt un pilot căzut cu cazier penal,
Iubito, tu ești accidentul meu de zbor,
Te vînez ca pe-un avion pe cer cu brațul întins
Iau mirosul pămîntului de flori din ghivecele mele
Și-ți cînt cu ochii închiși de la etaj
O piesă de înmormîntare descompusă pentru tine.
Atunci,
Iubito,
J’ai ouvert mon piano.
021905
0
MD