Poezie
Greenslaves
2 min lectură·
Mediu
O temă de jazz arhicunoscută
Gînduri comune și nimic nou
Tema, îmi spun, este cu atît mai prezentă
Improvizată în infinitul de rezonanță al fiecărei note
Și m-am grăbit important la o ipoteză
« O temă este cu atît mai prezentă prin absență »
Unde absența are o formă
Rezonantă
Dar asta ramîne încă de demonstrat.
Cea mai ușor de remarcat rezonanță
Unda apelor liniștite
Cînd ceva o tulbură ușor
Cum ar fi acea insectă cu picioare enorme
Fragilă ea insăși plutind peste apă
Oricît de ușoară, în orizontala acelui început de dimineață
La Mogosoaia, mișcările-i minore vibrau lumina fețelor plecate.
Îngenunchiat la mal simțeam
Cu mîinile cufundate în oglindirile noastre
Micile pișcături ale apei vag neliniștite.
Încă noapte abia ne întrezăream
Ne ghiceam în reflexii albicioase de dinți sau unghii
Trebuia de aceea sa rîdem mult
Și să ne gesticulăm prezența
Nu învățasem să ne vorbim sau
Mai degrabă
Cuvintele aveau pentru amîndoi o gravitate
Incompatibilă unei simple funcții de localizare.
Nici mai tîrziu n-am vorbit
Ne-am abandonat indeciziei exclamațiilor
Tăcerii semnelor la malul apei
Deși se făcuse deja lumină și lacul ne răspîndea
În priviri
Suficient început de ziuă.
Mai ascultam sunetul lumii trezite
Aruncîndu-ti cîte-o privire inexpresivă,
Nici nu-i greu acum de imaginat de ce
Semănai insectei imponderabile din mijlocul lacului :
Antenele părului fremătau în vîntul puțin
Comunicînd malului într-un cod misterios
Înțelesuri vagi și unde de emotie.
Ar fi trebuit să văd trupul lung-subtire
Picioarele infinite călcînd apa
Întoarse armonios spre cer
Rezonînd.
001567
0