Miklos Emanuela

Nu pot să cred, om de cristal de marmură, de lut al meu opal negru l-ai făcut. Era cel mai frumos opal al meu, al tău, special, rasfatat, naiv. negru acum. Nu pot să cred că te-am

El și nimic dau adunate Infinit. A mea și a lui privire uneori dau dublu infinit. Un cer și câteva stele mie imi dau modele, Lui nu îi dau nimic. Dar al meu zâmbet îi poate da iarăși un

Căci te privesc, Și-n două secunde sunt toată rece și înghețată. Căci deși nu vreau și nu am voie știu, mi-ești interzis întreaga viață. Căci tu ești indiferent mă păstrezi

Văd lacrimi de obrazu-i pătrund Răni adânci în suflet săpând. O lume întreaga de poveste, Plânge, simte că numai este. Și așteptă un singur cuvânt Nu vrea imaginație, nu vrea doar un gând Un

Uite-i cum pleacă Uite-i cum cad Mai rămân doar... frunzele de brad Mici minciuni melancolii aprind Vânturi reci arborii destind. Doar ea mai rămâne delicată surâde, E Luna, e ea. E

Mai e oare afară Soare? Mai e floare?... mai e crin? Să-mi alunge acest suspin. Ce-n suflet sădeste ploaie. Și acum și mâine iară, Zâmbetul vrea să apară. Fericirea e un lux Ce nu-l vrea

E frig și vreau să ucid Acea furie, acel mit Ce mă doboara mereu. Nu o pot salva, Căci e o lume rea. Nu-mi pot salva plăcerea De a cânta...ea Nu o pot schimba Viața mi-a cuprins, Iar

Parcă zbori. Simți acel fior Ce trupul ți-l cuprinde, Îl sparge în mii de cuvinte Și nu doare. Uite un nor, Parcă sunt flori Privește strada mea, Amintește-ți de ea. Zâmbetul ți-e

Stau si privesc Norii imi zambesc. Cerul rasuna Parca-i furtuna. Bolta-i albastra Neagra si deasa. De nori e ascunsa, Si-n suflet si-n trup. Clopote rasuna, in lung si in lat. Inceraca

Dezavantajată sunt, De un dezavantajat al sorții. Chiar de lacrimi curg, Râuri pe șirul vieții. Mereu mă afundă Deși nu am vreo vină În întunericul dezamagirii. Nedreptatea e calea Mereu

Aș putea să-ți mor în brațe Plină de speranțe, Împlinită Să renasc de mii de ori, De multe ori...în mii de zori. Să-ți fiu de ajuns, Să-ți fiu suflet, să-ți fiu trup. Să vezi lumea din palma

De un alb ca pana corbului, Și-un albastru ca pământul E albastrul cerului, Celui ce mănâncă grâul. E aici, dar nu-i nici unde, Acum stă, dar parcă fuge Mie-mi cântă, ție-ți spune Minciuni

Dacă ai pleca departe Tot aproape a-și fi de tine. Căci nu poți fugi de ploaie De-o iubire, sau de mine. Și te simt că îți e frică, Fugi încet spre-o lume mică. Nici acol\' nu ești

Nici o șansă n-a avut N-a știut și nici n-a vrut, Să-i cunoască inima. Un lucru e sigur spus Doar ea inca mai spera. Nici o noapte n-a pierdut Nici o zi, nici un minut. Și acum ea mai

Stau și ascult Vorbește cerul! Tunetul e mesagerul. Norii îmi stau pe umăr, Îi simt... Grei, apăsători, sublim. Fenomenul este plin Ei simt descărcări, Un chin... Mai un fulger, mai un

Ai plecat... Precum o adiere de vânt. Visurile mi-i le-ai aruncat, Singură stau acum. Parcă m-aș arunca Să dispar... Precum fumul în aerul curat Lumea mi-ai poluat. Acea lume ce mi-ai

Viața-i toată un crepuscul Se ridică încet amurgul. Cum privești de sus, curios Dorm mormintele de jos. Te gândesti că-i de prisos... Viața c-o trăiești ești prost! Dar nu vrei sa

Afară-i un vânt, Parcă-i un gând. Mă cuprinde aproape Îl duce departe. Viața-mi descoase, Și-un singur cuvânt Te-ajunge prin vânt Pătrunde în gând Cuvinte prin vânt. Îl bate un vânt Și-l

Ca un înger sare-n zbor, Prompt, în văzul tuturor. Pe toți îi săgeata frica. Parcă pică mititica. Ei se străduiesc, aleargă Adversarii să-i întreacă. Timpul trece, parcă zboară. Dar toți,

Forma generală, forma actuală A inconștienților, Bătăușilor, ingraților, răilor A înșelătorilor. Falșilor, needucaților! A oamenilor. Apreciați, iubiți, protejați. A prietenilor. Adorați,

Furia-l inundă Ploaia-l afundă În minte-i furtună Dar vrea s-o ascundă. Vrea s-o dezlege Nu-l înțelege, N-are ajutor Îl cuprinde un fior N-are putere Simte că pierde Furia-l

Chipul ei plin de blândețe Ce-mi aduce frumusețe Viața, ea mi-a făurit Tot mereu ea mi-a zâmbit. Lacrimi de-am avut, Toate mi-au trecut De n-am urmat calea, Mi-adus blând, urmarea. Ca un

Precum un arbore langă o tufă Crești falnic lângă mine, Oare...pentru mine? Precum un val lângă o undă Mă izbești ca o furtună, de vrei... Ca un vultur lângă o cioară, Zbori înalt lângă

Uneori viața mea e ca o frunză... Călcată în picioare de profa de mate, Ridicată de literatură, Mângâiată de el, Iubită de unii, Ruptă de alții. Mereu într-o cădere spre ceva