Poezii

El și nimic dau adunate Infinit. A mea și a lui privire uneori dau dublu infinit. Un cer și câteva stele mie imi dau modele, Lui nu îi dau nimic. Dar al meu zâmbet îi poate da iarăși un

MEMiklos Emanuela

0

0

Căci te privesc, Și-n două secunde sunt toată rece și înghețată. Căci deși nu vreau și nu am voie știu, mi-ești interzis întreaga viață. Căci tu ești indiferent mă păstrezi

MEMiklos Emanuela

0

0

Uite-i cum pleacă Uite-i cum cad Mai rămân doar... frunzele de brad Mici minciuni melancolii aprind Vânturi reci arborii destind. Doar ea mai rămâne delicată surâde, E Luna, e ea. E

MEMiklos Emanuela

0

0

Mai e oare afară Soare? Mai e floare?... mai e crin? Să-mi alunge acest suspin. Ce-n suflet sădeste ploaie. Și acum și mâine iară, Zâmbetul vrea să apară. Fericirea e un lux Ce nu-l vrea

MEMiklos Emanuela

0

0

E frig și vreau să ucid Acea furie, acel mit Ce mă doboara mereu. Nu o pot salva, Căci e o lume rea. Nu-mi pot salva plăcerea De a cânta...ea Nu o pot schimba Viața mi-a cuprins, Iar

MEMiklos Emanuela

0

0

Parcă zbori. Simți acel fior Ce trupul ți-l cuprinde, Îl sparge în mii de cuvinte Și nu doare. Uite un nor, Parcă sunt flori Privește strada mea, Amintește-ți de ea. Zâmbetul ți-e

MEMiklos Emanuela

0

0

Stau si privesc Norii imi zambesc. Cerul rasuna Parca-i furtuna. Bolta-i albastra Neagra si deasa. De nori e ascunsa, Si-n suflet si-n trup. Clopote rasuna, in lung si in lat. Inceraca

MEMiklos Emanuela

0

0

Dezavantajată sunt, De un dezavantajat al sorții. Chiar de lacrimi curg, Râuri pe șirul vieții. Mereu mă afundă Deși nu am vreo vină În întunericul dezamagirii. Nedreptatea e calea Mereu

MEMiklos Emanuela

0

0

Aș putea să-ți mor în brațe Plină de speranțe, Împlinită Să renasc de mii de ori, De multe ori...în mii de zori. Să-ți fiu de ajuns, Să-ți fiu suflet, să-ți fiu trup. Să vezi lumea din palma

MEMiklos Emanuela

0

0

De un alb ca pana corbului, Și-un albastru ca pământul E albastrul cerului, Celui ce mănâncă grâul. E aici, dar nu-i nici unde, Acum stă, dar parcă fuge Mie-mi cântă, ție-ți spune Minciuni

MEMiklos Emanuela

0

0

Dacă ai pleca departe Tot aproape a-și fi de tine. Căci nu poți fugi de ploaie De-o iubire, sau de mine. Și te simt că îți e frică, Fugi încet spre-o lume mică. Nici acol\' nu ești

MEMiklos Emanuela

0

0

Nici o șansă n-a avut N-a știut și nici n-a vrut, Să-i cunoască inima. Un lucru e sigur spus Doar ea inca mai spera. Nici o noapte n-a pierdut Nici o zi, nici un minut. Și acum ea mai

MEMiklos Emanuela

0

0

Stau și ascult Vorbește cerul! Tunetul e mesagerul. Norii îmi stau pe umăr, Îi simt... Grei, apăsători, sublim. Fenomenul este plin Ei simt descărcări, Un chin... Mai un fulger, mai un

MEMiklos Emanuela

0

0

Viața-i toată un crepuscul Se ridică încet amurgul. Cum privești de sus, curios Dorm mormintele de jos. Te gândesti că-i de prisos... Viața c-o trăiești ești prost! Dar nu vrei sa

MEMiklos Emanuela

0

0

Afară-i un vânt, Parcă-i un gând. Mă cuprinde aproape Îl duce departe. Viața-mi descoase, Și-un singur cuvânt Te-ajunge prin vânt Pătrunde în gând Cuvinte prin vânt. Îl bate un vânt Și-l

MEMiklos Emanuela

0

0

Ca un înger sare-n zbor, Prompt, în văzul tuturor. Pe toți îi săgeata frica. Parcă pică mititica. Ei se străduiesc, aleargă Adversarii să-i întreacă. Timpul trece, parcă zboară. Dar toți,

MEMiklos Emanuela

0

0

Furia-l inundă Ploaia-l afundă În minte-i furtună Dar vrea s-o ascundă. Vrea s-o dezlege Nu-l înțelege, N-are ajutor Îl cuprinde un fior N-are putere Simte că pierde Furia-l

MEMiklos Emanuela

0

0

Chipul ei plin de blândețe Ce-mi aduce frumusețe Viața, ea mi-a făurit Tot mereu ea mi-a zâmbit. Lacrimi de-am avut, Toate mi-au trecut De n-am urmat calea, Mi-adus blând, urmarea. Ca un

MEMiklos Emanuela

0

0

Precum un arbore langă o tufă Crești falnic lângă mine, Oare...pentru mine? Precum un val lângă o undă Mă izbești ca o furtună, de vrei... Ca un vultur lângă o cioară, Zbori înalt lângă

MEMiklos Emanuela

0

0

Uneori viața mea e ca o frunză... Călcată în picioare de profa de mate, Ridicată de literatură, Mângâiată de el, Iubită de unii, Ruptă de alții. Mereu într-o cădere spre ceva

MEMiklos Emanuela

0

0

Sunt o harpă încolțită Ascunsă, bine păzită Cântărețul mă alintă, Durerea el mi-o alină. Sunt un sunet cald, Îndurerat. Ce-asteaptă să fie ascultat Sunt o viață, sunt cuvânt Ce mereu

MEMiklos Emanuela

0

0

Ca o umbră stă dinou Ascunsă după fereastră, Sentiment ca de tortură O învăluie în gânduri. Munți enormi de stări frustrante De-acea umbră cunoscute, Lor le sunt împărtășite Doar de ea

MEMiklos Emanuela

0

0

Stam în beznă Eu cu mine. Și-afară e lună plină, Prin sânge îmi curge frica, Simt că vreau sa văd lumină. Pe scări iarăși trec fantome Oameni ucigași, vampiri Fulgeri mari pe cer sunt

MEMiklos Emanuela

0

0

Vreau să mă pierd în nimic. Sa nu mă găsească nimeni Nici măcar razele Soarelui Să nu îmi atingă obrajii. Vreau să dispar în etern, Să nu mă găseasca nimeni, Tot ce e efemer Să se piardă cu

MEMiklos Emanuela

0

0

Sunt captivă intr-o lume Plină de formule, Plină de cifre neînțelese De unde nimeni nu iese. Cu toții vrem să evadăm, De-acea lume să scăpăm. Numai vrem sa fim captivi! Într-o lume de

MEMiklos Emanuela

0

0

Plouă... Peste frunze, peste rouă Ploua și iar plouă... Peste mări și peste țări Peste noi și peste voi Peste suflete și căi Peste munți și peste văi, Peste vița noastra dura, Peste anii

MEMiklos Emanuela

0

0