O tristă poveste

Văd lacrimi de obrazu-i pătrund Răni adânci în suflet săpând. O lume întreaga de poveste, Plânge, simte că numai este. Și așteptă un singur cuvânt Nu vrea imaginație, nu vrea doar un gând Un munte întreg de reci pietre ...e sufletul acelei albe fete Îl vede pășind pe marmura rece În cămașa albastră în care i-a spus ...de mii de ori că o iubeste Nostalgie, regrete...totul o doare A plecat, nu se mai întoarce Îi surprinde un surâs blând Vrea sa îl revadă curând. Îi e frig...el numai este. Pe obraz îi curge o lacrimă ce alunecă ușor și se sparge de covor Amintind toate acele vise ce o dor. Nu e nimeni...a fost o minciună? Spune că nu... Atunci el unde este? ...