Dacă mi-aș pune silicoane
versurilor
te-ai uita altfel la mine
dar laptele meu tot acru ar fi
ai suge mai cu poftă
fără să te gândești că tu înghiți
în sec eu voi înghiți și
te voi alăpta
de jos pare măreț
și bine clădit
și fiecare ar vrea să-i cucerească laurii
să-și pună pe umeri epoleți de general
de Sus Cerul îi strivește urzeala
cu călcâiul îmbibat în tăcere
până în
Pe unii timpul îi ocolește
îi sare
“nu vreau să am de-a face cu tine”
le spune în privat.
Clipele
se măsoară în fericire
e unitatea lor de masură
“timpul vostru va trece mai repede”
spunea
Poate nu-ți vei aminti
numele sau chipul
culoarea ochilor sau
felul în care zâmbea.
Poate nici atingerea sau
mersul.
Poate nimic din ce s-a petrecut
frumos sau mai puțin
ce căuta dragostea la ora aceea pe străzi
dădea din mâini gesticula nervos vorbea singură
avea un aer preocupat puținii trecătorii o priveau uimiți oarecum
o lumină stranie în ochii sticloși
nebuloase orgasmice îmi pătrund creierul ochii tăi
mă pierd îmi pierd simțurile abia trezite de cosmica dimineață
le regăsesc dincolo de cearceaful confuz al după-amiezii
prinse cu frânturi de
azi voi atinge albastrul lăptos al cerului
cu fruntea
cine nu crede poate să mă privească
priviți doi cerbi mă poartă
în fugă două aripi de vultur
cresc mai jos de umerii mei pe
corpul tău s-a pliat în două
împarte lumea în
jumătăți de pământ și de cer
brațul meu arcadă peste timp
te cuprinde sub ea
mintea îmi este un coș cu fructe dulci
te hrănesc cu suc
Ce-ai spune,
dacă în fuga cerbilor prin noapte
te-aș săruta?
Pe spate-ți este tatuată luna
pe piept îți e crescut un soare.
Ce-ai spune oare
dacă în simpla-a frunzelor vâltoare
fragil balans
Luna va străpunge norii curând.
Se va face lumină;
valurile vor mai spăla țărmul o vreme
apoi se vor liniști.
Galaxii îndepărtate ne vor privi
pierduți printre firele de nisip.
Goi, ne vom
dimineața este legată cu fundă roșie
de gleznele tale
oriunde ai merge porți răsăritul cu tine
stele se ascund uneori în părul tău
se plictisesc și așteaptă seara acolo
adorm într-un târziu
o furtună stearpă se aciuise pe lângă noi
cerșea de băut printr-un ochi de sticlă
cerul tușea nori de antracit peste noi
ploaia îl bătea peste spate
el tușea cronic și îngrozitor
cerul
plângeai în fața mea
motive neștiute săpau surpau coloanele
ce-ți susțineau sufletul
pe partea cealaltă a drumului mă aștepta
retenția pe vid a universului
tu nu aveai de unde să
Și iată că într-o bună zi
despachetezi și regăsești tunelul galben.
Te uiți la el, îl studiezi,
vezi că-i mai galben ca niciodată,
treci prin el, în măsori cu pașii,
îl pipăi, îl miroși, îl
Mirosea ca la biserică
ochii tăi mă cercetau blând
poate ai fi vrut să mă mângâi
poate ai fi vrut un sărut
Mirosea ca la biserică
holul era plin de oameni invizibili
holul era plin de
\"Este vital să ne sărutăm\" îmi spuneai,
înclinai capul cu 102 grade
și te lăsai cuprinsă de 37 grade
liniile vieții alergau debusolate prin palmele noastre
eu îți scoteam febra din corp cu
Deschideam febril sertar după sertar:
un sertar, două sertare, trei sertare
\"nu e nici aici, nu e nici aaaici!\"
simțeam că în-nebunesc cu doi \"n\" cu trei \"n\"
\"unde poate fi? unde
vjjjjjjjjeeeeaauuu…
trecea vântul pe lângă noi cu
o-sută-patru-zeci-și-nouă kilometri pe oră
frunzele se ridicau să-l vadă la viraje
încă nu era toamnă
dar mureau de plictiseală și
Ne urmăream unul pe celălalt în tăcere,
în tăcere ne urmam unul pe celălalt,
cuvintele explodau in jurul nostru
ca niște semințe de \"gura-leului\",
ne era teamă de respirația noastră
Ce vremuri ploioase
îmi tulbură suflul vital...
Fac drumuri întinse
din mal în mal
și valuri, când trec,
îmi spală ființa -
ce grea-i suferința,
ce grele - cuvintele tale...
Ce vremuri
La ceasul orelor târzii,
Când tu nu vii,
frumoasă doamnă,
Se nasc în mine mii și mii
De întrebări și ploi de toamnă.
La ceasul așteptărilor în van,
Cânt la pian
Da, azi am să răspund la orice întrebare, oricui. Vino, așează-te în fața mea, priveste-mă drept in ochi, și intreabă-mă. Intreabă-mă orice vrei tu. Intreabă-mă din științele exacte sau mai
Numai în dimineață
se-aud ecourile. Triste.
Și numai în ecou
te regăsești și ști
că nu ești singur.
Ești tu și cu ecoul:
tu strigi - el îți răspunde.
\"Sunt singur\" - abia dacă