Mihail-Adrian Simion

Da, azi am să răspund la orice întrebare, oricui. Vino, așează-te în fața mea, priveste-mă drept in ochi, și intreabă-mă. Intreabă-mă orice vrei tu. Intreabă-mă din științele exacte sau mai

Lăsați-mă să mă mai plimb pe sub stelele voastre, a mea se pare că m-a ajuns dar e tot timpul în cealaltă noapte a Pământului. Trece razant cu strada mea uneori ziua să n-o văd, să n-o

Mă plimb pe sub stelele altora a mea este tot timpul cu o existență în urmă depășită de evenimente trage din greu la carul acesta cu-o singură roată nu-i roabă precum nici eu - rob, trage

Dacă mi-aș pune silicoane versurilor te-ai uita altfel la mine dar laptele meu tot acru ar fi ai suge mai cu poftă fără să te gândești că tu înghiți în sec eu voi înghiți și te voi alăpta

Ce liniște caldă în sufletul si în mintea mea... Mă cuprinde tainic, parca visez... Culc urechea peste firele de iarbă și tremurul lor - degetele tale cum mângăie...

nebuloase orgasmice îmi pătrund creierul ochii tăi mă pierd îmi pierd simțurile abia trezite de cosmica dimineață le regăsesc dincolo de cearceaful confuz al după-amiezii prinse cu frânturi de

Nici un nor pe cer - nici o stea. Scriu doar cuvinte tăiate; în două. Și foaia se umple sub mâna mea. E-o foaie plină pe verso de vorbe, pe față-i mânjită de gălbenuș de ouă și ciorbe. Scriu

Sunt ceasul biologic Ce-mi ticaie in cap si Sunt chiar ea, Tacerea Ce imi zvacneste-n gat, Sunt tot ce nu as vrea Si tot ce vreau - nu sunt, Sunt mult mai mult Decat nu sunt si Sunt mult mai

[...] *** Se spune că totul este în continuă mișcare; în continuă schimbare. Nu și pentru mine. Pentru mine, „totul” acesta a devenit static, inert, neschimbat. Nu mă mai pot bucura de așa

Luna va străpunge norii curând. Se va face lumină; valurile vor mai spăla țărmul o vreme apoi se vor liniști. Galaxii îndepărtate ne vor privi pierduți printre firele de nisip. Goi, ne vom

Într-o zi doi oameni s-au întâlnit. Primul, care îl observase dinainte pe celălalt, gândi: \"eu îl stimez foarte mult pe omul acesta. Și mă știu un om plin de sine, care nu întinde mâna oricui.

Numai în dimineață se-aud ecourile. Triste. Și numai în ecou te regăsești și ști că nu ești singur. Ești tu și cu ecoul: tu strigi - el îți răspunde. \"Sunt singur\" - abia dacă

o furtună stearpă se aciuise pe lângă noi cerșea de băut printr-un ochi de sticlă cerul tușea nori de antracit peste noi ploaia îl bătea peste spate el tușea cronic și îngrozitor cerul

ce căuta dragostea la ora aceea pe străzi dădea din mâini gesticula nervos vorbea singură avea un aer preocupat puținii trecătorii o priveau uimiți oarecum o lumină stranie în ochii sticloși

Ce-ai spune, dacă în fuga cerbilor prin noapte te-aș săruta? Pe spate-ți este tatuată luna pe piept îți e crescut un soare. Ce-ai spune oare dacă în simpla-a frunzelor vâltoare fragil balans

corpul tău s-a pliat în două împarte lumea în jumătăți de pământ și de cer brațul meu arcadă peste timp te cuprinde sub ea mintea îmi este un coș cu fructe dulci te hrănesc cu suc

Aș vrea să călătorim departe de ținuturile acestea, de aceste friguri uscate. Aș vrea să te văd purtând rochii lungi de vară, rochii de pânză topită, pălării cu boruri largi să-ți umbrească

Hai să ne batem cu pumnii în piept să vedem cine-i mai tare. Să strigăm \"ura!\" de fiecare dată când câștigăm și să-i privim cu dispreț pe cei învinși că n-au putere să se depășească. Hai să

Am să te visez la noapte și mi-e teamă că n-am să te recunosc; să pomenești în treacăt despre visare ca nu cumva să mă trezesc. Nu, n-am să mă trezesc până nu te voi fi recunoscut - să-ți miști

Ce vremuri ploioase îmi tulbură suflul vital... Fac drumuri întinse din mal în mal și valuri, când trec, îmi spală ființa - ce grea-i suferința, ce grele - cuvintele tale... Ce vremuri