Mihai Robea

Pe locul acela stătea o femeie din Jurilovca. Mi-a întins o fotografie, apoi mi-a zâmbit, n-am mai întâlnit-o de-atunci. Într-o zi am întâlnit un bătrân, se oprise lângă un copac cu toate

(Un birou auster. Față în față, un bărbat în uniformă, trecut de 50 de ani, și un bărbat de vreo 40. Pe chip i se citește concentrarea și o oarecare oboseală. Răspunde la întrebări calm. Omul în

La prima strigare au venit, călcându-se pe aripi, îngeri maro în formă de pară și curcubeu, mai mari sau mai mici. La a doua strigare au venit în galop cai murgi înhămați la care

- Þărane, nu poți să intri tu, așa, în sala asta de bal, și cu o lovitură de ciocan îi zburară cușma, descalță-te, dă-ne sumanul 'cela rupt, miroși fetid a Carpați, brânză,

Vom construi zigurate, Le vom concesiona Cu disperare de moarte. Am să te duc într-un baldachin Pe drumul aleanului, Din coastele acestea Înrămate, la timona oceanului. Petunii prin

Treci în lungul pâraielor alegându-ți o piatră, așteptând să-i dea tuleiele, să-i crească mușchi între două pândare, lăsând gândului timp să-și facă un cuib; poate mâine își vor lua

Dacă ai ști ce frumoasă ești așa tristă, dacă ai ști că nu trebuia să te duci la ultimul bal ca să ți se așeze fluturi în păr, poți merge simplu pe o

Caragiale hainul bate-n fereastră: -O zi pe an nu e ziua mea, azi, pune-ți-o ca pe-o floare-ntr-o glastră.

Picură și arde piatra, Picură, arză-o-ar moartea, Picură și arde soarta, Rătăcirea, mâna, poarta. Lumea ta pierdută-n ceață Spre o altă dimineață, Visul putrezind pe-o parte,

Ai fi putut să oprești caravanele, alaiurile de miri, călăreții pustiului. În jur și-au făcut cuib păsările deșertului, Excalibur a devenit o cutie poștală oglindită-n orbitele

-Þi-am spus de-atâtea ori să taci, Că n-ai trecut și nu ești vraci. Þi-am spus și ți-o repet: să pleci Din vremea asta! \"pietre seci!\" Că jocul ăsta ți-e străin,

Triumvirate la hotar Azi jumătate-n Kandahar, Sărutul morții cenzurat În jumătate de prelat. Șenile roase marginal Trec peste nuferi de cristal, Degeaba ordine kaki, Ne-ntârziat se face

Mureau încet, fără curaj, Și triști, și scunzi, Că nici triaj Nu mai era în urma lor Și niciun tren, Și nicio gară prinsă-n stern Să-i mute parcă din blestem, Și n-aveau cui Să-i plângă

Tăiam din lumini rădăcini, ne sprijineam privirea de zimții cerului, ne jucam cu troica prin zăpada-zăpadă alergând prin troieni, prin nămeți, rostogolindu-ne doi pași și-ncă doi, până la

Tu să nu îi crezi Astăzi, fiul meu, Cât îți va fi greu, Tot se vor întoarce-ai noștri Către Þară. Și mai e din drum Prea puțin acum, Vor veni în iarna marelui Ajun. Au plecat

Ziua asta e un eșafod prin pădurea cu spini, să trec cu tălpile goale, înlăcrimând frunzele. Fericirea și-a deschis aripile, stă într-un

Am un coșmar cu Siberia și cu Fuscus În stațiile de metrou, Cu piruetele vulpilor albe, Rătăcite-n ghetou. Am un coșmar cu drezine Și ziua de mâine îmi vine Ca un costum Cavalli îmbrăcat

Abjur sub florile decojiților tei, sub falezele ochilor tăi. Dune pe nisip până departe, în tărâmul mayașilor, aici vremea s-a oprit într-un oraș de turnesol. În curând zidurile se vor

Răni Pe fața nevăzută a lumii, În umbra făpturii, Căi În marginea lacului, Sub cleștii din zodia racului, Cioturi În orbitele gerului, Pe buze rugină, Rugină sub tălpile