Poezie
Pescarul
1 min lectură·
Mediu
La prima strigare au venit,
călcându-se pe aripi, îngeri maro
în formă de pară și curcubeu,
mai mari sau mai mici.
La a doua strigare
au venit în galop
cai murgi înhămați la care alegorice
cu statui ecvestre până la pulpanele cerului.
Au început să sune trâmbițele,
marea s-a acoperit de corăbii
cu pânzele-n vânt,
îngerii au început să se hârjonească
deasupra catargelor,
zburau care-ncotro,
se lăsau purtați de vânt,
erau atât de îngeri,
la țărm unii dintre ei
se scufundau după perle,
alții dezghiocau cu nerăbdare scoicile.
Era duminică,
Dumnezeu se juca
și El curios,
împărțind fericire
fiecăruia, ușor amuzat.
Și cum iscodea pământul
a văzut între ape
un pescar,
a coborât din cer și l-a dojenit:
-Nu vezi că nu pescuiești nimic?
De ce irosești duminica ce Þi-am dat-o?
-Eu, Doamne, mă uit la jocul delfinilor,
mă uit cum se sparg valurile de spinările delfinilor.
A căzut pe gânduri Dumnezeu,
s-a așezat lângă el pe stâncă
și a tăcut
privind și El jocul delfinilor.
-Pe tine te voi face pescar de suflete,
i-a spus într-un târziu,
când deja asfințise.
002086
0