Poezie
Anost
1 min lectură·
Mediu
Ziua asta e un eșafod
prin pădurea cu spini,
să trec cu tălpile goale,
înlăcrimând frunzele.
Fericirea și-a deschis aripile,
stă într-un copac înalt și mă privește:
\"...nu mă meriți!\"
Carne păcătoasă,
neputincioasă,
subliminală,
de ce îmi tragi pătura asta
care-mi ține de cald?
De ce îmi oprești levitația, respirația?
Satrap în culori,
ziua de mâine
a coborât în gleznele mele
sătule.
012.982
0
PB