***

... cuvintele acelea vin dinspre orașul îndepărtat, subțiate de o ploaie nefiresc de limpede ce sapă în podeaua sfărâmată a memoriei ... șocul apei le cufundă într-un fel de voluptate cleioasă cum frământarea mâinilor din încercarea salvării străinului încropit din două bucăți de lemn dulce ... noaptea aceea o păstrăm fiecare dintre noi înapoia unei înfățișări cu chip alb-trandafiriu, scăpată printre buze când nu mai e timp pentru morți și se mai găsesc oameni vii ce trebuiesc salvați ... am simțit vibrația acestui text (în nuanțe proprii de percepție) pe care-l recomand deși se prezintă cu fața acoperită de o aparentă simplitate ... la bună citire / veghere :)