jurnal apocrif 22

fericirea pasăre albastră mi-a cântat în paragini de stele o mamă preasfântă mă duse de mână chiar și bătrân din durere-n durere tu știi că vocea mea se stinge și fruntea-mi culori aiurează (printre degetele timpului va trece și ultima rază) abia măcinându-mă tu m-ai pierdut și ești pierdută lumii mele prin moarte eu te țin de mână – cântecul meu chiar și aceasta cere însăși privirea mea e murmurul durerii însăși tăcerea mea e-un fel de moarte căci numai steaua în cădere mai tulbură această noapte