jurnal apocrif 21

până departe orb vedeam ceea ce alții nici nu-și închipuiau că se petrece eram abia ultimul vers al cuvântului pe care-l gândisem - de la orgasmul planetei până la murmurul demiurgului rugându-se lui însuși – atât de clar încât să distingi umbra tăcerii în singurătate atât de altfel încât să auzi plânsul în somn al spiritului - pluteam pe valurile unei mări depărtate însă tangajul nu se terminase uneori vântul făcea să aud în adânc frunzele – stranii monede rostogolindu-se mâinile înecaților le adunau de pe piepturile umbrelor noastre