Mihai Chira

florile sunt călătoare nu pier niciodată. acum e frig, şi-au plecat în ţările calde să adune puţină căldură cu petale de aur machiate în culori şoptite de sărutările celor care le

viaţa mea e ca un poligon de tragere, se trage de pretutindeni şi miroase-a pucioasă, obuzele învelite în zgură proaspăt scoase din uzină cad şi mă lovesc peste tâmple, provocându-mi răni care nu

Într-o zi, plictisit, m-am apucat să construiesc avioane de hârtie, dar nu-mi mai aduceam bine aminte cum se făceau. M-am tot chinuit, am tot mozolit cu mâinile hârtii după hârtii, dar oricum le

palmele mele, rupte din piatră te-au acoperit pe tine toată, şi iată, îţi ţin de urât când umbrele latră în miezul de noapte cu luna-n fereastră palmele mele şi inima-mi toată, ţi-au

Mama mea făcea cea mai bună mâncare, cele mai bune prăjituri și spunea cele mai frumoase povești. Într-o zi când mă întorceam de la școală n-am mai găsit-o. Toți mi-au spus că a plecat într-o lume

Ca frunza vei cădea, o ştiu Rănită printre ploi şi vânturi Şi tot pământul ruginiu, A cam uitat de flori şi fluturi. Din tot ce-a fost a mai rămas un mit Nici codrii, tineri nu mai

măcar pentru o zi m-am hotărât să fiu un om de zăpadă m-am instalat în parcul central și-am început să mă construiesc cu ce aveam la îndemână: un suflet cald înmuiat în ninsoare, amintiri

nu îmi răspunde la scrisori le scriu ca să îmi treacă timpul iarna iar trece prin ninsori și iar îngheață tot pământul nu mă băga în seamă chiar de te iubesc mai mult acum când trece toamna

ce-aș mai putea cuceri când totul e cum este, când eu sunt cum sunt, când nimic nu mai e totul. îmi omor timpul cum pot, în spatele ferestrelor închise din sufletul meu, acoperite cu perdele

e atât de bine să nu mă ştie nimeni, să bat drumurile de pomană culegând privirile trecătorilor, punându-le prin buzunare colecţionându-le patina ochilor iar la nevoie când nu mai am ochi pentru

m-ai părăsit şi anotimpurile au luat-o razna sfârtecate de patimi şi remuşcări iar apusurile-mi aminteau de tine cum te-ai rupt în bucăţi să nu te mai pot găsi ştergându-ţi urmele aruncând cu sânge

azi vreau să scriu despre arbori despre cum mă învaţă ei să tac şi cum să privesc cerul indiferent de culoarea norilor am învăţat să-i citesc din scoarţă-n scoarţă gândurile mele creşteau

mă luă vara pe nepregătite, eram cu pufoaica şi cuşma lipite pe mine n-am observat că florile şi bălăriile zburdau mari pe pământ bătând câmpii ca artificiile de revelion aglomerând