Poezie

Tu eşti toamna mea

1 min lectură·24 septembrie 2024

Mediu

Ca frunza vei cădea, o ştiu

Rănită printre ploi şi vânturi

Şi tot pământul ruginiu,

A cam uitat de flori şi fluturi.

Din tot ce-a fost a mai rămas un mit

Nici codrii, tineri nu mai sunt

Izvoarele pesemne-au ostenit

Pe-acest pământ rotund, abrupt şi crunt.

Vom trece peste-aceste baliverne,

Spune şi tu, la ce să mă aştept?

Când dragostea adoarme prin caverne

Şi poza ta, încă-o mai strâng la piept.

Iar inima-mi beteagă mai tresare

Când vocea ta, parcă se mai aude

Trec amintirile prin galantare

Ce-a fost, ce-a mai rămas, ce se ascunde.

Eşti toamna mea, o ştiu atât de bine

Miracol eşti, durere şi blestem

În mine ai sădit doar serpentine

Şi-n ele să te caut când mă tem...

Că ai să pleci şi nu ştii când mai vii

Să-mi fii tu ploaie, vântul tău să-ţi fiu

Să ne jucăm de-a toamna printre vii

Şi să uităm, că poate fi târziu.

Să nu cazi prea departe, rătăcind

Eu îţi mai amintesc, ştiu că nu strică

Întoarce-te de poţi, să îţi colind

Când ne iubim, sub frunza care pică.

00747

Mihai Chira. “Tu eşti toamna mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-chira/poezie/14182860/tu-esti-toamna-mea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.