Poezie
prin parcul uitat
1 min lectură·
Mediu
prin parcul uitat unde noi ne-am iubit
amintirile zac prăfuite
și frunzele cad de toamna-a venit
iar băncile sunt ruginite
aleile curg printre copacii-adormiți
ca niște brațe ce vor să mă prindă
aș vrea să mai fii aici să-mi promiți
că nu mai pleci nici măcar o secundă
ce minunat era când noi alergam
prin parcul presărat cu iubire
eram fericiți dar nici nu știam
că alergăm pe o sârmă subțire
vântul se zbate ploaia-i ursuză
se scutură totul în cale
aș vrea să mai stau și caut o scuză
încă strivit de privirile tale
te caut sub frunze dar ele-mi șoptesc
să-mi las nebunia deoparte
căci toamna te-a dus să nu te găsesc
undeva între lună și marte
prin parcul uitat unde noi rătăceam
și iubeam tot ce ține de stele
se aud și acum prin foșnet de ram
necuvintele tale și-a mele
001.424
0