ziua de-o tonă

voi găsi poezie în ceea ce se scrie dincolo de prut.admir modul în care cultura merge înainte și poeții, în "liniștea lor stearpă" vin să ne arate, ca o victorie, poeme ca cel de față.
mă bucur să te descopăr,
rara

este cel mai prost text pe care l-am citit in ultima vreme. prefer ceva din atelier, care macar incearca sa smulga o idee sau face un efort, decat textul acesta complet alambicat, nesigur si realmente inutil.

pe scurt:
la un moment dat vom fi pasari si careva o sa faca pac-pac inspre noi, apoi eu pasarea pic, burta mea se deschide si de acolo o ia la sanatoasa un caine (un pechinez probabil) (apropo de cainele ala nu mai zici nimic tot textul, dar ah... o fi vreun simbol, vreo metafora sau poate pur si simplu e un maidanez pe care-l prind hingherii si de aia nu mai apare-n restul textului).

asa, deci suntem pasari, cineva trage, eu pic, din burta mea iese un caine despre care nu mai aflam ce se intampla (dar el totusi iese... sunam la serviciul de caini disparuti si aflam pana la urma) si-n acelasi timp incepe sa-mi curga asfalt din gura (lichid, solid... nu se precizeaza. dar se subintelege ca-i lichid altfel nu poate curge. daca ar fi solid mi-ar cadea din gura dar nu mi-ar curge. iar daca e lichid inseamna ca-i fierbinte si daca-i fierbinte nu prea are cum sa-mi curga din gura pentru ca nu as mai avea gura-n cazul asta...) ma rog, iar acestei inchipuite si complet neveridice fasii de asflat ii vor creste multe picioruse si manute si care asemenea unei omide isterice o va rupe la fuga dupa maica-mea si taica-meu in timp ce eu din pasare ma transform in poet... ah ce modest sunt, intr-un poet care moare, saracul de mine. iar in timp ce eu zac pe asfalt ca un poet impuscat, din tine iubito (atentie masculi feroce, ca a aparut si o iubita) va curge iarba iar oamenii isi vor uita adresele. din cauza ca te vor vedea pe tine cum curgi cu iarba probabil. pe unde curge iarba aia nu se precizeaza... tot ce stim e ca ea curge printr-un loc care-i oripileaza atat de tare pe ceilalti incat isi uita adresele. nici nu vreau sa ma gandesc la ceea ce ai vrut sa zici de fapt, fara sa-ti dai seama desigur.

dupa ce din tine tipo, tipeso, curge iarba si dupa ce oamenii isi vor uita adresele privind aceasta intamplare tenebroasa cu caracter introspectiv, dumnezeu va cadea in ispita. ce fel de ispita insa, unde, cum si cand... nu stim. apoi eu, pasarea, adica poetul, adica mortul, dupa toate astea regasesc mereu aceeasi zi (care zi, nu se stie) (mort fiind eu o regasesc... dar de fapt nu-s mort, a fost un vis! mi-am imaginat totul!). si dupa ce o regasesc ziua aia ma transform in semn de intrebare baby, intai m-a transformat in pasare, apoi in poet apoi in semn de intrebare. sunt un greuceanu al secolului 21.

si uite asa am scris un text despre nimic, unde am zvarlit in stil stanescian un caine, un poet si o pasare, am introdus si-n stil eminescian o iubita, si in stil modern o bucata de asfalt care are picioare si maini si umbla si gata, am scris ceva.

dar mihai, poate ca ai scris ceva genial totusi, iar eu nu imi dau seama, motiv pentru care-mi cer scuze sincer.

uite, cezara are niste preconceptii atat de tari legate de ceea ce este peste prut incat vede arta peste tot. nu stiu unde vede ea cultura care o ia inainte dar ma rog... probabil vede cainele ala din poem care a disparut.

*asfalt
*m-am transformat in pasare

Tosa, iata un vers cinstit din poem pe care l-ai trecut cu vederea:"iarba...
va dansa halucinant cuprinsă de vânt" , e clar ca autorul este poet, dar mai sunt si rateuri, de!Sa nu mai fim asa duri!