Poezie
ar trebui să mă vezi
1 min lectură·
Mediu
Ar trebui să mă vezi, sunt frumos,
acum nu mă mai deranjează nimic,
pentru că mi-am cumpărat cele mai frumoase cămăși,
fabricate din cele mai curate ploi,
mi-am lăsat un pic de barbă, să știi, și din profil
semăn bine cu mântuitorul florilor de hârtie creponată.
Acum pun mare preț în poeziile mele pe enumerări,
cum cerul se schimbă după fiecare frunză,
cum furnicile se urmăresc îndrăgostite pe antebrațul meu,
cum peștii din râu se îngrămădesc în lipsa soarelui.
Ar trebui să mă vezi, deși n-am învățat să cânt,
știu să desenez bine lipsa ta în nisip;
ud leoarcă sunt un trunchi cu mâinile sub cap,
ce obișnuiește să privească avioanele și fumul lor,
țin evidența filmelor de dragoste importantă,
a pieselor febrile, a grijilor ce ne privesc pe-amândoi.
Ar trebui să mă vezi, sunt frumos
și mă plimb prin lipsa ta ca un turist încântat,
zâmbind unui oraș senin, bătrân și cuminte.
0125.648
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mihai amaradia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
mihai amaradia. “ar trebui să mă vezi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-amaradia/poezie/14006979/ar-trebui-sa-ma-veziComentarii (12)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mersi mult, io l-am scris dupa treaba asta http://www.youtube.com/watch?v=0a4lbYRhpQs
0
foarte fain poemul acesta. începe firesc, are o prospețime aparte: cămășile din ploi, un pic de barbă lăsată, desenul în nisip, evidența filmelor, a grijilor...toate spuse cu zâmbetul pe buze, ca un călător ce-și face singur drumul. și nu vrea altceva.
0
mersi mult lavinia, e fix asa cum spui tu.
0
zâmbești orașului tău, mai ales că ai o atitudine tare poetică!
0
daca iti place mult poemul asta e clar ca stii ce e aia poezie buna.mersi
0
1. fabricate din cele mai curate foi.
2. în strofa a 2-a este aglomerație:cer, furnici, pesti, soare, frunze.
3. știu să desenez bine lipsa ta în nisip, cel mai frumos vers.
2. în strofa a 2-a este aglomerație:cer, furnici, pesti, soare, frunze.
3. știu să desenez bine lipsa ta în nisip, cel mai frumos vers.
0
cred ca e bun poemul asa cum e, devreme ce a castigat premiul 1 la TUDOR ARGHEZI anul acesta si a fost primul din grupaj a fost chiar laudat in plus a fost scris din prima fara nicio stersatura si eu cred mult in poeme din astea tashnitori.
mersi oricum.
mersi oricum.
0
asta spuneam si eu de la bun la foarte bun mai este. ca fapt divers, ca sa ne laudam deci, desi mi se pare de prost gust sa ma atentionezi ca e premiat, cand se vede de la o poșta fisura strofei in cauză, prin urmare, ha-ha, poemele mele de la paginile 7,8 au fost toate premiate, asta nu inseamna ca nu e loc de mai bine.
0
de prost gust mi se pare si faptul ca imi dai sugestii
0
Distincție acordată
poezia e frumoasa si merita toata aprecierea. pare scrisa dintr-o bucata, fara vreo interventie ulterioara. e genul de text in urma caruia chiar ramai cu ceva dupa ce-l citesti. nu i se poate reprosa nimic din punctul meu de vedere. incepe, continua si se termina in forta, cu un soi de sinceritate si sensibilitate ambele diluate intr-un discurs matur.
0

[ma duce cu gindul la Killers - Read my mind (http://www.youtube.com/watch?v=zc8hbSM1zVo)]
cheers!