Poezie
Culoarea e singurul meu adăpost
1 min lectură·
Mediu
Te privesc obsesiv din unghiul meu
amprenta ta pe fiecare pânză de paianjen,
sunt cortine pe care le-ai lăsat trase
și lumini care te-au orbit,
dincolo de toate o foame absurdă
de dragoste,
neastâmpărul privirii mele
mușcând din anotimp,
ești atât de femeie mi-ai spus
și te-am crezut cu fiecare sărut
trimis din colțul tău
locuit de flori sălbatice;
n-ai vrea să trăim pe vreme de furtună
câte trăsnete să împărțim
până să ne lecuim de singurătate,
nici dorul nu ne mai ascultă
în oricâte nuanțe ne-am picta
rămânem mai goi
decât muntele golaș
unde te-ai răsucit pe călcâie
m-ai prins de mână zicând
să nu mai fugi
te-am crezut
din clipa aceea
culoarea e singurul meu adăpost.
023.032
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Roxana Boboc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 118
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Roxana Boboc. “Culoarea e singurul meu adăpost.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-roxana-boboc/poezie/14041862/culoarea-e-singurul-meu-adapostComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MBRăzvan, e o bucurie să-ți citesc interpretarea poemelor mele.
Tu luminezi înțelesurile ascunse ale poeziei.
Mulțumiri!
Tu luminezi înțelesurile ascunse ale poeziei.
Mulțumiri!
0
Prea multă lumină orbește, prea puțină ne aruncă în tenebre, doar lumina optimă dezvelește giulgiul pus peste fericire, brăzdată de fulgerele și trăsnetele decepțiilor, dezamăgirilor și deznădejdilor.
Felicitări!