Tu-mi faci bine

ok, ăsta este un text bun!... Până la ultima strofă textul curge, se deschide ușor în cititor, se trece frumos de la simplu la complex, imaginile sunt reușite... Poezia, pictura, modelul din lut, iubirea, mâinile mamei, toate se împletesc aici, într-o poezie sinceră, cât se poate de naturală... Un portret în cuvinte, culori, lut al iubirii, al chipului său, apoi întoarcerile la aroma mâinilor mamei... Pesemne iubirea devine cu timpul doar o amintire, doar un chip :)... La ultima strofă parcă aș mai lucra, aș scoate creația de acolo și aș lăsa cititorul să afle :), dar asta e doar părerea unui cititor. Mi-a plăcut,

alex

Strofele poemului au un echilibru de la un capăt la altul și mi-a fost greu să remarc o strofă anume. Totuși, ochii care luminează mereu invers m-au convins că este vorba de o altfel de privire cu acești ochi, o privire care pătrunde în lumea nevăzută, când indiscretă, când poate tandră și că această privire aparține doar poetului. El poate circula prin spațiu și timp oriîncotro îl poartă muza inspirației pe o bandă ce nu are interdicții de circulație. Ioan Barb.

Alex, ești un comentator fidel și-ți mulțumesc pentru aprecieri și pentru modul în care reliefezi ce e mai frumos și important din poemele mele.

Mihaela

Ioan Barb, o interpretare deosebită a acestui poem. Privirea poetului pătrunde acolo unde aparent nu există niciun izvor creator, și totuși...