Mihaela Maxim

http://www.agonia.net/index.php/poetry/81305/index.html

pe luntrea clipei alunecam o lacrimă
cer sortit să piară un cuvânt
azi mâinele numelui tău
risipit la marginea ființei mele culcam
împreună curcubee sub unghia de ape
tulburată sirenă pe țărmul unei pietre de moară
și nenumărate vise șoptind aceeași lacrimă
într-un singur nume...

nu te înșeli... ești mai aproape decât crezi...
sunteți.

am dormit cândva în aceeași... cânepă:):)
ieri eram prea surprinsă, să mai pot scrie ceva
astăzi nu mai pot trece fără să scriu asta...
frumoasă de pică, de caro și inimă roșie!
:)

ai dreptate, și eu cred
adaugarea este pentru cei sceptici, pentru adormirea...indoielilor.
chiar cred că... se simte
există un mesaj continuu, al plantelor, animalelor, și chiar pietrelor... dar în special al ființelor (spun în special pentru că ne este mai ușor așa, deocamdată),
lanț din care facem și noi parte...
somn ușor!

hai să punem mesajele cap în cap.
nu eu am scris poezia aceea, doar am tradus-o.
ea aparține cuiva care a plecat de pe site.
de la ea am aflat cum a plantat garofițe, cum le+a adus in casa, și printr-o fericită întâmplare cum le-a pus împreună, pe aceeași masă din living.
Ascultând ea boleroul lui Ravel, a constatat la un moment dat, că nu mai miroare la fel în casă... a cercetat ce și cum, a repetat experiența, ducând departe unul de altul coșul cu fructe și vaza cu garofițe, cărora le cunoștea foarte bine mirosul. Concluzie: separat, florile aveau mireasma cunoscută, perele idem. Împreună, același miros de esențe ciudate, făcea să nu mai poți recunoaște aromele inițiale, nici de pară, nici de garofiță. Ceva însă teribil de suav, nou și misterios.
Fie că împletirea miasmelor aducea noua senzație, fie chiar se întâmplă ceva, imaginea este foarte frumoasă...
traducerea mea este un pic mai departe de poezie, în poezie. știu că i-a plăcut interpreatarea. și atât...
mă măgulește interesul tău pentru istorie, o să-i spun și ei, sper că nu ți-am... dezamăgit așteptările.

tu nu urăști iubirea... adevărată
tu urăști minciuna
care se strecoara în suflete amăgind...
construind
și dărâmându-și zidurile de una singură...

și tranșant...
am senzația că am scris cu aceleași cuvinte...
ne-or fi troienit aceleași frânturi de idee, mai știi?
:)
mih

grație Almei...

uite

** BOLERO

No one in the living room.
The cat went out to spy the moon.
Ravel is filling the air.
On a tray a Royal Riviera pear

waves kisses
to a Chabaud mixture bouquet.
It\' s time for the perfumes ballet

-in white,red, shades of pink tutu,
carnations do pirouettes to woo

this sublime fruit of France;

the air can feel their dance.
Blushing, the pear gives them a glance -
inflamed buds embrace it in a spicy fragrance.

The living room is floating on air.
Imagine, a cultivated vegetal love affair.

Still life with flowers and pear?!

per*zele, California 1997

***

și traducerea mea pentru ea, atunci

Sufrageria pustie .pisica a fugit sa spioneze luna
Aerul se inunda treptat cu boleroul lui Ravel

De pe o tava unde troneaza o para Royal-Riviera
unduiesc sãrutari nevazute
catre un somptuos buchet de garofițe Chabaud
.este timpul pentru baletul miresmelor
danseaza alb și roșu cu fustițe din umbre rozalii

Petale de mirt execută invizibile piruete
pentru a surprinde în mreaja lor
fructele sublime ale Franței

Pânã și aerul simte dansul esențelor
îmbujorate, perele le-aruncã câte o ocheadã
garofițele își pleacã genele într-o odoare violetã
camera plutește întreagã pe valurile de miresme

Imagineazã-ți, o dragoste
cultivatã, pânditã, așteptatã
.și totuși viață
cu flori și pere îmbrãțișate?!...

din personale iar la poezii...

și ție, ...erau, cumva, coapte de mult, în mine...până m-am eliberat de ele... nu știu, poate le-am construit împreună, în valuri de conștiență ratându-și semnalele disperate către degete... eu doar am avut mai devreme, tastele sub încheieturi....

trecusem deja textul la proză, dar acum, odată cu rândurile tale, cred că le-am găsit adevărata semnificație. poate chiar și mai potrivit ar fi fost...jurnal. mii de mulțumiri pentru atenționare, n-am să mai trec poezie decât atunci când vin să scriu...poezie. de fapt nici nu mai am timp de... poezie, mai vin să mă... descarc și eu, puțin câte puțin...

periplul se termină odată cu titlul...
astea erau cuvintele... folosite prea des, poate:
mi-am mușcat
sufletul
încremenit

recitesc și văd că, de fapt, periplul s-a încheiat mai sus, în altă poezie.
aici rămâne un trist epilog, cuiva care ar vrea să mă acuze că am folosit aceeași imagine de două ori.
iertare, Claudiu, nu era vorba despre tine.
într-un fel mă scuzam aici că poate m-am lăsat dusă de val, purtată de versurile tale și-am călătorit un pic, dincolo de ele. poate am mai și cusut vreun cuvânt de-al tău, pe ici-colo, dar numai ca să-mi leg poemul de mal...
asta... era.
oare eram chiar atât de ...paranoică?
hai, că n-a trecut chiar atât
:):)
asta...e.

în tăcere... nu mă așteptam
fără cuvinte
nu vreau să trezesc numănui
atelierul...
dar tu știi.

pământul de sub picioare cu lacrimile
mele în buzunare născând
râuri de amintiri
de unde le știi?
doar dacă...

(mi-a plăcut. săru-mâna pentru masă.)

îți admir răbdarea și mă bucur în mod cu totul egoist de urma privirilor tale pe textele mele. mercic pentru dedicația întoarcerii în timp, și pentru sprijin.
asemenea,
eu.

îmi place la nebunie, mă... răscolește.
merci, dar nu prea mai scriu...decât comentarii.
mă bucură mesajele tale.

mă duce cu gândul la supărarea lui fiu-meu când îi pune maie ochelarii, iar eu îi tot spun că dacă face asta pentru că-l iubește: ufff, da\' nu poate să mă iubească mai puțin???

cred că tocmai am scris unul, fără să vreau.(caută la comms)
cât despre primul, o să încerc să recuperez un text pierdut într-o fugă de pe site... să vedem.