Miclăuș Silvestru

Am rostit de multe ori: Fără sens e să te-nsori Și „s-o tai” apoi aiurea Ca toporul ori securea Să tot umbli - teleleu - După fete de vreun leu. Însuratu-i necesar Când flăcău-i

De-un vapor știu, frățioare, Când să plece, cu motoare, L-a oprit coana Boagiu C-un apel - pentru-agiamiu...!!!

am dat-o la pace demult mi-ai iertat obrăzniciile ne-am luat cu verighete îmi citești pagini din jurnalul pe care până mai ieri l-ai ținut secret de-odată te-oprești și mă întrebi parcă iarăși

Trei căruțe cu femei Merg în urma altor trei, Alte șapte - cu bărbați - Le urmează... spre-Afumați!

Pe un scul de lână toarsă Vreau să il transform în ghem; Chit că-l pun pe-o sculă cioarsă Nu înjur... nici nu blestem.

mereu prezente fără invitație la iarbă verde - noi - căpșuni și zmeură, soacrele - după agrișe

Nu-i curat - nici gând, nici lucru, Parc-ar fi un involucru; La „spălatul” inerent Tot persistă... permanent.

Rață mică faină-n carne, Câine ce-nsoțește arme, Fainul feld albastru-verde... Cine nu ghicește-l pierde!

Ca urare-i... populară, Dată-n merit multor filme Bune tare...-aș zice chilme. Știți voi care-i, bunăoară?

... abia se-ncheiase colectivizarea gospodăriilor bieților țărani... au rămas fără nimic, aproape fără nimic... nu am fost martor ocular al nedreptăților făcute, dar din auzite, știu că au fost

Ogorul meu produce numai iarbă, „Ogaru”-mi istovit doar fire-n barbă. Muncit-am prin străini - puțin pe-acasă - De-ajuns să-mi fie-n an untul pe masă. Aveam de gând - cândva - să-mi cumpăr

eroii sunt mari dar sunt și mici unii necunoscuți toți aceia care dreptatea-au apărat-o cu mult patos să îi cinstim să nu-i lăsăm uitați din lumea

În natură totul e normal Izvorât din rațiune, Și plăcere-i actul sexual Pentru... procreațiune.

Doar oferte... nu-i a bună! Să îi meargă treaba strună (A promis doar microbuzu*) Racolează... Cucuruzu!

trecând cu trenul sub plantații de măslini prin tuneluri lungi - cu gânduri răvășite și idei fără contur