Miclăuș Silvestru

fața mea-i nescrisă carte pentru mulții trecători fruntea-n riduri e o foaie cu izvoare de broboane … un afiș schițat din linii stând în soare ori în ploaie la-nălțime potrivită pentru

Udă tot ce prinde-n cale Primăvara, vara,-n toamnă, Chiar de iarna-i cu cristale, Tot același fapt înseamnă.

Când pui mâna pe ceva Și te vezi neputincios, Nu-ți rămâne altceva Să te-ajute cu folos.

Cu o haină zdrențuită Iar pe cap cu-o pălărie Stă pe câmp neprețuită Ori pe deal uitată-n vie.

Între plug și cei doi boi, Când e vremea de arat, Două roți trec prin noroi Și se-nvârt pân' la-nserat.

Înrolată, o fecioară, Călăreață legendară, Cu dușmanul să dea piept, Renunța la sânul drept.

Folosită la spălat De-o femeie-adunătoare, Ori ca vorbă jignitoare Exprimată cumpătat.

vorbe pe poteci – uscăciunea fânului în briza din zori * parfumul din zori – la întorsul fânului trimiși copiii * în transhumanță – toate șurile din sat umplute cu fân * cu carul la fân

ploaia trecută - totdeauna curată stânca golașă

Cultivat și-n Europa, Cu parfum cât trei flacoane, De bătrâni pus la icoane, Ne stropește, cu el, popa.

plânset înfundat – lovită de grindină casa bunicii * jocul grindinei pe-aleile parcului – cretă albastră * câteva clipe doar grindina stăpână – colibă-n vie * hambar curățat – în bătaia

Când alunecă pe coardă După sunete plăcute "Căpetenia de hoardă" Joacă sârba "pe bătute".

Pe sub tufe, prin ponoare, Poți vedea, sub ace-ascuns, Un „ghem” care-i cu picioare, L-a lui piele nu-i de-ajuns.