Miclăuș Silvestru

Un lichid ce-atunci când fierbe Zici că-i un curcan cu jerbe, Căci se umflă-așa cu fală Până iese-afar' din oală.

oameni buni faceți ceva atunci când dau clic pe Atelier nu-mi mai trimiteți bazaconii fără usturoi mâncați prețul timpului eu sunt sătul cum spune țăranul până-n gât și mai sus tehnica e

În tot satul rupt de trudă Chiar și-n zi de sărbătoare Este-o doamnă făr o rudă, Care e cucoană mare.

Tip de masă specială, Un enorm grupaj de pești Ori o glumă-n repezeală. Tu la ce cuvânt gândești?

Cum c-aș fi cam într-o doagă Vestea-mi merge în tot satul; Drept că bag și-azi nuci la goagă… Ãsta-mi este, azi, bănatul.

Ca o oală fără toarte E un trup în prag de moarte Însă omul cu credință Are-un as ce-i dă ființă.

Dintr-un braț de lemne scurte Prinse între două lungi, Pregătită stă în curte Ca de jos mai sus s-ajungi.

sezonul sfârșit – și rochii de mireasă cu reducere * prin toată piața strălucesc ochii mamei – sezon la sfârșit * sfârșește-alt sezon – cozi interminabile și nemulțumiri * remorca

Eu, de mic, am fost obtuz, Însă nu m-am arătat, Mai târziu, ajuns ursuz, N-am scăpat de „concentrat”.

pe sub mustață zâmbetul flăcăului - fete cu bujori

Ieri a fost călit în foc, Azi îi bate limba-n pântec; Dansul lui e doar pe loc, E mereu pe-același cântec.

După ani de suferință Azi trăiesc mai liniștit: Soacra, dup-a ei dorință, E-ntr-un loc de ea plătit.

Dacă știți cum se despică Cioata mare, cioata mică... Ce se pune-n crăpătură Și se bate-apoi cu ură!

Un nou caz ce dă de furcă Iar la lumea cea spășită: Un păstor se tot încurcă, Zău, cu-o oaie rătăcită.

Dacă-i gol nicicum nu place Orișicui e însetat, Însă plin o-avere face, Jos, în beciul de la sat.

Spre-a hrăni mai multe guri, Sus, în Roșia Montană, "Șefii" ne propun cianuri Și vor aur de pomană.

Omul este ca și-un munte, Și sărac, dar și cu stare, Când sudoarea-i de pe frunte E metal prin buzunare.

Două lame ascuțite Sunt un corp, deci nu-s dușmance, Față-n față-s nituite, Când se-nchid sunt vârf de lance.