Miclăuș Silvestru

Ieri am tras mâța de coadă, Uite-așa... fără vreun rost. Nu mai vreau trudă, corvoadă. Tot mai crezi: ăsta-i un prost? Stând pe bănci dureri la noadă Am avut c-un ieftin cost. Ieri am tras

Ajutorul social Dezbătut în parlament E-un „venit” ce-i doar viral Cheltuit tot... indecent!!!

Izvorul luminii se-ndreaptă spre-apus Și încă răzbate căldura pe șes; Un uliu se-nfruptă din puiul răpus, Doar pene-or rămâne-n tufișul cel des. Copiii la joacă-s... cu praful depus Pe frunze

Usucă pământul și toate pe cale De-adie nevolnic, ori suflă năprasnic; Simțit e pe dealuri, simțit e și-n vale, De-adie nevolnic ori suflă năprasnic. El - vântul - se-nfruptă agale Din frunze

cred nimeni nu-și dorește vreodată măcar unul din ceasurile rele o rotiță uzată un adevărat dezastru poți întârzia la muncă ori să pierzi avionul fatalitatea apare rar sperie pe oricine

Aprobări nedemocrate De-un guvern cu minți trapeze Fac salarii micșorate… Iar pe profi… să mediteze.

ieri spre asfințit îl văzusem pe bunicul plecând cu pușca pe umăr cătrănit rău de tot azi trece de cu zori pe la noi mă cere de la mama pentru-o drumeție spre locul unde împușcase vulpea încerc să

Coase-ntâi și-apoi descoase, Cred c-o face cu umor; Ne-a ajuns chiar pân' la oase Gluma sa... de dictator.

pentru-a construi orice fel de jucărie de fapt este nevoie de inteligența omului stimulată de dragostea semănată în progenituri până și piatra zburătoare înghițită-apoi de apă a zburat și-o

Cine știe ce-i plăcerea De a consuma ciuperci Lasă carnea, lasă berea Și-n pădure-i...!!! Tu nu-ncerci???

la spate pun mâna dreaptă în mâna stângă pornesc agale vântur gândurile înfierbântate de stresul locului de muncă fără voce mă întreb unde-s băncile nu-i niciuna în apropiere să poposesc

Îți trimit salutul meu Prin solul nevăzut, în noapte... E înger, e pasăre sau zmeu... Și-aștept răspunsul să mi-l poarte. Îți trimit sărutul meu Prin vântul ce ușor adie, Cu buze-n

la o plimbare fără destinație departe de smog - balta cartierului libelule-însetate

atât de mirat că din boii amândoi aburi din belșug - greu de strunit balansul la coarnele plugului

reproșez nevestei mele de ani de zile-n van că tot îmi trage-n geam perdeaua să nu-mi văd asfințitul pașnic ori norii zgomotoși cu șerpăriile în expoziție libertatea o chem să-mi stea alături la

Singur pe-acasă Cum să nu te-apuci de pozne; Una, două, nouă, Și dacă mintea-i coaptă Chiar și mai multe. Hai, găină, ouă-te odată, lasă cotcodăcitul de pomană! Oul tău îmi trebuie să-mi

să nu privești flama nici de departe o poți păți la fel ca alții plăcerea de a-i vedea lumina știi bine că poate dăuna nu doar vederii ci și gândurilor cum să nu crezi ce vrei dacă

cât de greu se fac țesăturile cât de greu se fac țesuturi organice cât de greu se refac toate cele parțial ori total distruse văd o mare sărbătoare pregătită-n Manhattan vai! copacul -

atât de rece dimineața toate frunzele cu un strat vizibil de fixativ când Soarele-i cu sulițele pe spatele meu istovit lepăd câte una din flanele la fel și nucii, perii, prunii frunzele-afectate