masha djinn (nepoata)

„adevărul e că sunt o mincinoasă că mă tot suflec pe mâinile uneia cool și-i dau înainte încerc să păcălesc pe oricine fiindcă eu nici nu am stat cu anii închisă în cămăruțe aproape burgheze- iar

și oamenii s-au făcut fărâme fărâmițe și grupurile de oameni-fărâme și națiile-fărâmițe oo, cât de mult am așteptat clipa decojind banane, uite cojile, ia-le, alege una pe care să aluneci mai

șir dezmembrat de fetițe suprapuse. Nadia își șterge nasul cu mâneca. Lângă un xerox, vede un coșuleț cu flori uscate, agățat de perete. Nadia vrea să arunce chiștocul în coș, coșul îsi umple

seara trecută zăceam în cafenea și ni se părea că podeaua înnegrise deja sub noi și tipa care ne tot aducea cafele începuse să se uite cruciș \"cine vă sunt sfătuitorii, leproșilor?\", bătea

atunci ți se descătușează mintea- într-o fierbințeală uscată nu de corp, de mineral dacă mirosurile au muchii atunci cu atât mai mult e și mai grasă vaca plutitoare și mai confortabilă și

totul era sigur. nu era nici soare, nici lună. nu ploua, nu bătea vântul. (eram un ou mic într-un cuib mare) puteam face mental căpițe de fân, punând fiecare pai la locul potrivit în timp-record

încă o zi în care îmi spăl pielea, chiloții și șosetele și simt cum mă umplu de lumină, ca în timpul unei rugăciuni. chiar dacă noul dinte e un corp străin și-mi dau seama că am doar 20 de ani

am fața înfiptă-ntr-un burete oricum cine mă poate opri te poți hrăni, te poți privi într-un burete oricând. sau cu gâtul agățat între culmi bând suc din șosetă cu paiul zvârcolindu-mă pe

când am intrat în bucurești, i-am arătat un pescăruș ea nici nu-l observase avea ochi mici de pește și mirosea de departe a cafea îi era poftă de cafea de aici mirosul. Am făcut câțiva pași am

săritura din balonul cu heliu în căruța cu fân proaspăt cosit din filmul de duminică după-amiaza pentru copii fără prieteni de joacă mâzgălitura asta are legătură-și ce mai legătură-cu

1. ele ciripeau nici mai bine, nici mai rău-eu tăiam calea ferată, eu, a treia șină ca perdelele, oamenii se dădeau într-o parte și cealaltă, legați de mâini, ei- eu-același chip

bună, laurențiu nu mai știu nimic despre tine de atâta vreme. nu mi-ai mai trimis nici mailuri din alea hiper-scurte și fără conținut . comunicăm ca doi autiști. eu vreau să învăț japoneza.

nu mă pot abține, nu mă pot abține și singură singură dau mesaje și aștept singură și aștept să se taie în coaja de pâine să se taie de ce nu de ce aștept singură tramvai eu 23 tramvai el

din calculator iese otravă udus și harry tavitan, două roșii mici etc dar nu aici, dincolo se leagă roșiile de batista roșie a lui tavitian, udus de neungerile urechii și toate de gaura din

pe degetele mâinii pielea ia forma unui grătărel. dacă îndoi degetele grătărelul dispare. în felul acesta, tot îndoind și întinzând, mă trezesc față în față cu propria carne dar nu văd nimic. ea

după film, când gelu striga: „îmi place Binoche! Vreau s-o fut pe Binoche!” și apa curgea și curgea în chiuvetă, stropind oglinda, ne-am dat seama cât era de frig. și era cât pe ce să ne cuprindă

Acum m-am liniștit. Acum scanez axolotul. Și sunetele au redevenit molatice, nu mai trosnesc în gura nestăpânită a urechii. Lumina e mai groasă, e aproape palpabilă. Dacă nu aș avea o durere vagă de

poate voi intra în mulțime așa cum sunt, cu capul în jos ca un liliac și ochii acoperiți de pielița albastră a orbirii; voi duce capul ciobit al unei statui grecești în brațe, cu botul

“Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași; aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt, toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este

sunt zile bune de când s-a dus dracului echilibrul fără nici un avertisment fie el pârâit, scârțâit, trosc-pleosc. Sunt atacată de bandaje, mă mumific. Și chiar azi, când mă trezisem cu un

mai multe persoane pe mai multe chaturi stând cocoțate pe taburete, uitând să se scarpine, lăfăiți și lăfăite în dureri de plictis, repetându-și în minte „viața e vis” acest egon schiele,

Buzzman-Atman e negru, Buzzman-Atman e mare buzele lui bâzâie printre buze umane. Un singur dinte are- dintele lui rumegă mantre bâzâitoare: bzzzz ding dang dong, două urechi cu două

de o lună, lipită de o țeavă ruginită uitată de instalator pe balcon uitată, ne-montată pe care limba pisicului o atinge, o consolează/ cu nimic mai prejos preșul se lipește de ea la intervale