Marschall / Negru Simona

Merci pentru comentare... E de fapt o descrie a unei senzații lăsata de o amintire... și e numai o senzație, teribil de ambiguă... Oricum mulțumesc...lol
Simona

dragă domnule Nonciu Dragoș,
mersi pentru comentar, sunt foarte veselă chiar daca scriu despre tristețe....și mă simt bine scriind despre ea...imi place cum scrieți...

multumesc cu foarte mare intarziere, domnule Cornel Stefan Ghica,
abia acum am intrat iara pe site si ma bucur nespus pentru comentar, incerc sa va urmez sfatul.
cu prietenie, Simona

este foarte frumoasă singurătatea absolută... și mai ales dacă e împărtășită...
cu prietenie Simona M

scuze, erată: un, chiar
simona

dragă doamnă Sabin,
vă mulțumesc pentru feedback, mă ajută mult dacă primesc uj comentariu, fiindcă știu ce rezonanță au poeziile mele... ce vreau să spun e că problema tabieturilor e secundară ,
e numai o introducere, fiindcă mie îmi place să las char la urmă dezlegarea temei... cafeaua ca și altele ce le facem în viață sunt tabieturi monotone, stereotipe, de accea sunt monoton abordate, să creeze senzația de lipsă de importanță, de banalitate și să pregătească finalul... cafeaua se bea în mai multe feluri, așa cum viața se trăiește diferit, unii au nevoie să și-o îndulcească, prin pile și relații, să le meargă mai bine și alții o acceptă așa amară și neagră cum e... contrastul dintre aceste două posibilități e tema mea... e adevărat, cafeaua e o temă ultraabordată și banală, poate se aseamănă cu ceva citit de d-voastră, dar cafeaua în sine se pregătește la fel, numai rezonanța ei în noi e un pic diferită de la individ la individ...de ex., dacă ne uităm la același tablou, vedem fiecare poate altceva sau încă ceva în plus, așa și cu tema asta, unghiul meu de vedere contează... mai pot să zic să-mi apăr punctul de vedere, e că și despre iubire s-a-, se- și se va scrie până la sfârșitul lumii, și tot nu e banală, deci scriem despre aceeași temă până la infinit și tot nu reușim să o banalizăm, chiar dacă ne repetăm...
ps: poezia o mai am la un blog în internet
cu prietenie simona marschall negru

l-am shimbat, i-am dat și alt nume, acum e fain cum zice bănățeanul

ok, eu nu mă supăr, eu vreau numai unfeedback, și mă bucur când îl primesc, fiindcă am rămas in aer. n-am știut ce nu e bine. Mă bucur pentru comentar, de obicei ceea ce scriu, e ca un jurnal, de data asta mâncam mărul și am descris ce gândeam, ce simțeam, fără nimic prevăzut...simțeam când mâncam mărul o voluptate a lui și paralel cu asta m-am gândit ce simbol mai are, e numai o speculație, un mod de aface paralele între antiteze....mă găndesc să-l schim, acum știu ce...

mulțumesc domnule Cornea pentru feedback, am început să intru la disperare, fiindcă nu mai știu ce greșesc. Incerc să văd ce mai pot face, doar nu sunt singură!

am încercat să salvez ceva, fiindcă azi noapte, în somn, nu făceam altceva decât să o rescriu, mă obsedează pur și simplu, dar acum sunt și mai nesigură decât la început, am devenit o timidă...

mie îmi apare, la această poezie, senzația că citesc un desen în cărbune, sau că citesc o poză alb-negru pe un fond industrial, dar cu top modele în haine surealiste... da l-e citesc ca pe niște cuvinte, nu l-e văd ca pe niște poze...da, îmi place...și poezia \"da\", îmi dă aceeași senzație...iar liniile sunt foarte viguroase, contururi precise...foarte plastic

eu aș fi numit-o laconică și aș asocia-o vizual cu un punct negru...există asfel de picturi, de ex. Paul Klee are talentul de a se exprima în picturile lui cu puțin și te trimite în lumea abstactului, există astfel de poezii...laconice și abstracte...de ce nu

mi-e frică să comentez, am venit numai de 2 zile aici și voi toți vă cunoașteți între voi, dar poezia asta nu-mi dă pace...cum primul comentator a spus, poezia asta cere o dublură pe pânză, e un fluviu de culoare, inundă tot ce apucă, e extrem de dinamică și viguroasă...e infernul lui Dante...

draga domnule Cornea
ok, văd că n-am ce face și trebuie să mă pun la dietă, nici măcar atunci cănd abordez tema asta a foamei pe bază literară, n-am nici o șansă, n-am fost destul de convingătoare, dar n-am ce face, eu numesc creațiile astea, în general, vărsătiri intelectuale, așa că nu-mi rămâne decât să aștept încă o fază din asta, cînd pot să revin la temă să o fac brutală, crudă, ancestrală și când o să vreau să mănânc și altceva decât pietre și gândaci... critica e creativă, mersi

draga Alice
mie îmi place poezia, îmi creează imagini vizuale, mă face să nu mă simt în apele mele, să simt descompunerea din jurul meu...

Domnule Mahmoud Djamal,
poezia dumneavoastră m-a impresionat prin claritatea ei și frumusețea pe cm pătrat ce o inspiră...sunt impresionată că scrieți ca in joacă în limba română...scrieți și în limba arabă...respect

Domnule Campan,
aceasta poezie are dualitatea și zbaterea tuturor celor care recunosc polaritatea universului...îmi place...+ și -, sau + și +, sau - și -... vai, am în față monitorul și stau cu el de vorbă, dar parcă în spatele lui e o forfotă...din nou dualitatea din poezie și din noi...

Vă mulțumesc domnule Campan pentru încurajare...voi încerca să nu mai las monștrii să \"se-ncolăcească\" greșit...și să scriu mai departe...