cafeaua și viața

Doamnă Negru Simona îmi place modul în care dumneavoastră reprezentați viața ca pe o cană plină de cafea fierbinte și amară , deși nu sunt sigură dacă nu a mai existat această abordare. Singurul lucru pe care nu am reușit să îl înțeleg sau mai degrabă nu am reușit să îl surprind în text e sentimentul pe care tabieturile îl creează. Ne-ați oferit mai degrabă o înșiruire a elementelor rutinei decât o analiză a ei.

dragă doamnă Sabin,
vă mulțumesc pentru feedback, mă ajută mult dacă primesc uj comentariu, fiindcă știu ce rezonanță au poeziile mele... ce vreau să spun e că problema tabieturilor e secundară ,
e numai o introducere, fiindcă mie îmi place să las char la urmă dezlegarea temei... cafeaua ca și altele ce le facem în viață sunt tabieturi monotone, stereotipe, de accea sunt monoton abordate, să creeze senzația de lipsă de importanță, de banalitate și să pregătească finalul... cafeaua se bea în mai multe feluri, așa cum viața se trăiește diferit, unii au nevoie să și-o îndulcească, prin pile și relații, să le meargă mai bine și alții o acceptă așa amară și neagră cum e... contrastul dintre aceste două posibilități e tema mea... e adevărat, cafeaua e o temă ultraabordată și banală, poate se aseamănă cu ceva citit de d-voastră, dar cafeaua în sine se pregătește la fel, numai rezonanța ei în noi e un pic diferită de la individ la individ...de ex., dacă ne uităm la același tablou, vedem fiecare poate altceva sau încă ceva în plus, așa și cu tema asta, unghiul meu de vedere contează... mai pot să zic să-mi apăr punctul de vedere, e că și despre iubire s-a-, se- și se va scrie până la sfârșitul lumii, și tot nu e banală, deci scriem despre aceeași temă până la infinit și tot nu reușim să o banalizăm, chiar dacă ne repetăm...
ps: poezia o mai am la un blog în internet
cu prietenie simona marschall negru

scuze, erată: un, chiar
simona