sfera magica

Mircea, sunt și eu una din vocile memoriei colective ce recunoaște că, de foarte multe ori, traversează hotare spre trecut, cu prezentul acesta pe umeri.
Totul este așa cum descrii... da, teama și durerea absențelor mă împietresc la întâlnirea cu realitatea, ori ce a mai rămas din aura acelui timp.
Orice ai scrie, omule bun, nu te repeți: există emoție pură
pe care o transmiți celor din jur. N-ai fi tu fără această
odisee a dorului, sinceră și vie - amprentă inconfundabilă
a unui crez de viață socială și spirituală.
Toate cele bune!

e cât se poate de trist, am citit dintr-o răsuflare și am rămas vreme bună pe gânduri... și încă sunt tânăr... ce va fi mai încolo? ..dacă voi apuca unul... ;)

două aripi?

Îmi place sa îmi închipui că cele ”două aripi” sunt elementele vieții noastre care în mod repetat ne dau avântul necesar să putem ”zbura” înapoi în timp , sau măcar să ”zburăm” împotriva curentului vieții. Dar, ca și doamna Carmen Mihaela Visalon, sunt curioasă ce mesaj doreați sa transmiteți prin finalul poeziei.

daca le-am intelege pe toate pe lumea aceasta
am fi ingeri n-am mai fi oameni sau ne-am plictisi foarte tare
nici eu nu stiu dar mi-a placut cum suna:)

va multumesc pentru cuvinte si pentru tristete
imi place sa-i intristez pe oameni
si doar apoi sa-i inveselesc
cu drag
emir

finalul este reusit, nu spune ceva extraordinar dar este de remarcat simplitatea prin care s-a realizat o sugestie interesanta: trăgeam de sfoară un câine mic care se încăpățâna să rămână pe loc (două aripi)

scuze, ca un pese: as scapa de lucruri precum: drumul pe care-mi număram pașii / citeam într-o poezie pe aici cum că

La început părea o poveste, după un timp realitate, la sfârșit un cadru perfect pentru o poezie sensibilă.

eu nu cred când spui că nu știi nimic despre cele 2 aripi. :)
oricum, este un final care avea nevoie de ele cu atât mai mult cu cât visătorului îi șade bine cu aripi.

Mircea,
să nu spui ce e cu aripile din final că strici efectul, fiecare să-nțeleagă ce vrea. Acum am timp să-ți spun tot bancul:
Stăteau trei miei pe-o cracă.
Primul: Aș vrea să am o aripă.
Ceilalti: De ce?
Primul: Așa, să fac fâl!
Al doilea: Eu aș vrea să am două aripi!
Ceilalti: De ce?
Al doilea: Așa să fac fâl!fâl!
Al treilea: Eu aș vrea să am trei aripi!
Ceilalți: De ce?
Al treilea: Așa!

va multumesc

ioana geacär
pentru \"cometa\"si perceptia emotiei
bancul e simpatic rau de tot :)

mihai tita
care remarca simplitatile adica esentele unei poezii
si pe care il invidiez pebtru fata care ii sta pe cuptorul de aragaz :)

laura soltutu
pentru parcursul ei prin poveste realitate si poezie :)

lavinia micula
pentru ca nu crede cand mint adica stie ea ce stie :)
si pentru ca nici ea nu poate visa daca nu are aripile lea ea

andra sabin
pentru ca o vad prima oara si ca zbora si ea cu o masina in trecut si ca infrunta curentii vietii fara sa raceasca
si pentru ea finalul ramane neelucidat:)

ramona ungureanu
pentru ca vede in mine
pe cavalerul tristei figuri :-)

va multumesc inca odata
emir

Mirciule drag,

Tare frumoasă aducere aminte.
M-ai binecuvântat.

Maramureșanu

frate
tu esti pastor de oameni
binecuvinteaza :)
multumesc
pentru statuia ce mi-ai ridicat
esti generos ca un boier evlavios
mircea