marius nițov

Cezara, dacă am înțelege ce ai spus în ultima parte \"nu putem trăi toată viața
cu o singură inimă
cât timp există
un Dumnezeu în celălalt\", credința noastră n-ar fi doar o tencuială de sărbători, iar noi am realiza o deschidere reală în locul unei teoretizări lipsite de substanță afectivă. Cu plăcerea lecturii...

Construcția asta simplă pleacă dintr-un suflet care spune \"n-am nimic de ascuns\" înainte de a se mărturisi: \"un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreție\" și concluzia asta \"dovadă că am trecut pe aici\" e de fapt rostul unei ființări prin care însemnăm timpul cu personalitatea noastră și harul primit. Filosofia lui Teodor Dume este creștină, pătrunde prin înțelepciunea ei în sufletul cititorului și îmbogățește. Ea lămurește condiția noastră la întâlnirea contrariilor: \"celelalte lucruri nu-mi mai aparțin\".

Carmen, aparent e o confuzie, dar țin să spun că frumusețea artei are perfecțiunea care izvorăște din adâncul nostru, prin artă descoperim lumea în toată bogăția manifestărilor, în cele mai insesizabile detalii. Am făcut o ansamblare de imagini plecând de la curajul de a depăși anumite momente nefaste tocmai prin ce am spus mai sus. Mă bucur dacă ți-a plăcut, chiar trăiesc ce scriu!

Claudia, nu e trist, orice zi are promisiunea ei! Muzica e o punte într-adevăr care-mi leagă toate întâmplările, scriu, citesc, mă antrenez, cea mai mare parte a timpului mi-e pe o punte din sunete. Rămâne de văzut spre buzele cărei alese!
Dacă tot ai încercat o descifrare, mulțam de trecere!

Multă liniște în așteptarea ta, câți mai avem timpul să coborâm în adâncul nostru cu adevărat, fără spectacol și tușa exagerată a întâmplărilor care ard și nu spun nimic? Da, ce liniștită căutare :\"am fără foșnet adâncimile și mi-e devreme
sub gânduri apele dorm adunate una
ce a oprit ploaia să mă cadă întrânsa\"!

Poemul acesta îmi aduce aminte de Traian Dorz, e în el cererea noastră continuă spre Cel ce ne călăuzește gândurile, faptele și mai ales cuvintele. Cuvintele pot să ne înfățișeze cel mai bine starea interioară, decăderea de multe ori exprimată grandilocvent sau dorința de înălțare din rătăcirea unei disperate îndepărtări de esența noastră.

O teleportare binevenită de la caniculă spre magica iarnă a copilăriei. Amintirile sunt proviziile peste deșertul timpului, o poveste la care ne întoarcem ca într-un ritual de curățire, aici e potrivită ninsoarea, joaca.

Teodor, mi-a luat ceva timp să depășesc starea de lehamite după rezultatele alegerilor, m-a pus naiba să privesc la știri prea mult și revenirea la poezie a fost dificilă. Cel puțin am o mângăiere, mi-a reușit în final să intru în starea binecuvântată a agoniei poetice. Și te rog spune-mi simplu, Marius. Mulțumesc de com. și promit să comentez după ce termin cu ultimul examen, sper să intru într-o dispoziție mai aproape de poezie, literatură.

Eugen, mă gândeam că într-o zi voi intra pe mail și ziua îmi va surâde, îmi va dărui un mesaj așteptat. Cel puțin continui să cred. Mulțam de apreciere!

Alice, când am scris apostolul cireșelor m-am gândit la dragoste, un fel de mesager al dragostei. Se poate să-l mai dezvolt, da, recunosc folosesc des unele cuvinte și poate să dea prea simplist textul. Încerc să-mi scot muzica din trup
în versuri și îți recomand să-ți lucrezi un corp frumos, pe măsura scrisului! Mulțumesc de com.!

O viziune realistă a trei momente esențiale concentrate în viață: prima strofă, speranța cu care întâmpinăm fiecare răsărit; a doua, apariția durerii din întâmplare \"nimerești din greșeală vreo rană,\"și, ultima, arta ca un balsam sau mângăiere peste agonia existenței. Așa l-am grupat eu, un poem cu limpezimea secvențelor.

Teodor, n-am trecut cam de multișor pe la tine să las un com., găsesc aici exprimarea unei stări de închidere în sine, aproape o detenție privind spre un exterior tot mai opac. Desigur, trăim asemenea sentimente, important e să \"bei din tine ca să poți
pretinde că trăiești\", sau să fii suculent, să-ți cureți izvorul din care chiar să treci cu rod peste zidurile din final \" zidurile cresc încet și târziu pe
locul unde cândva era un drum
o margine albă
și nicio zvâcnire de om
de parcă n-ar mai fi nimic
dincolo
nici măcar o zi
în care să te ascunzi...\"

Maria, am citit pe la 12 textul, n-am apucat să-l comentez, sunt în sesiune la masterat, dar acum vreau să-ți spun că aceste versuri au o transparență, înțeleg ce stare ai avut când ai scris, ce simți, tristețea ce te apasă...Nu e untext încărcat, tu radiografiezi o zi care aparent te ocolește, uneori pustie, lipsită de întâmplările dorite: îmbrățișarea maternă (și ce rezonanță au cuvintele mamei!), lipsa unei persoane care să-ți dăruiască afectivitatea așteptată. E bună și varianta Adrianei Lisandru, dar tu ai ultimul cuvânt aici.

Sigur vor mai cădea stele, o ploaie de stele într-o gaură neagră! Dacă apreciați și recomandați un asemenea text, toată ideea de literatură, cultură, poezie promovată de acest site e dusă... Incredibil, fantastic să spui:\"pentru ca unde e sensibilitate nu e vulgaritate. Vulgar ar fi fost sa spui \"buzele tale fac felatie altuia\", \"iti miroase vaginul a singuratate\"; vulgar, pentru ca artificial; si tocmai aceasta artificialitate ar fi captat atentia si poemul ar fi fost terminat. Cu toate astea, n-ar fi folosit cuvinte vulgare. Pai daca, folosind cuvinte non vulgare, pici in vulgaritate, sa insemne ca subiectul e vulgar?\"...sau cum poți să dai ce înțeles dorești nimicului. Ce artă folosiți fraților să transformați un text grotesc într-unul plin de semnificații, sensibilități?

Claudiu, ai primit o steluță pe poemul acesta, nu sunt pudic, fiecare scrie ce are pe suflețel, însă cuvintele ne reprezintă! E parcă prea deocheat să spui așa \"îți miroase pizda a singurătate și nefericire
de la 10 galaxii depărtare,
conexiunile sateliților din jurul pământului
pică instant când îndrăznești numai să te gândești
la viitor și gravitația încetează
să mai orienteze ceva în sus
de teamă să nu confunzi natura cu o pulă
sugând-o până nu mai
rămâne nimic
verde.\" Mi-e greu să descopăr ceva așa remarcabil, sunt cuvinte întâlnite peste tot, nu se poate vorbi și în cazul acesta de banalități, fraze luate de pe pereții wc-urilor publice? Până la urmă, ce legătură există între aceste expresii și sensibilitatea poetică? Nu știu ce să mai spun, e vorba de cultură aici? Dacă eu aș povesti că i-am dat un cot în gură unuia care mi-a pus mâna pe fese și l-am scos prin fereastra tramvaiului sună poetic? Nu știu dacă nu sărim prea mult în vulgaritate, dacă nu apreciem prea des lucruri atât de uzitate. Îmi aduc aminte de copilărie, cât de grozav era cineva care vorbea fără perdele!
Să nu o iei în nume de rău, e doar un comentariu din cele ce ți s-au adresat, nici măcar o critică, o umilă constatare!

e doua și jumatate noaptea
și mi se pare că te zăresc.
genunchii tăi vineți
gem a tristețe,
stau înfipți într-o altă podea
iar buzele tale sug o altă pulă
iar carcasa metalică a pieptului
tău e la fel de monotonă.
andreea,
desi salcâmii în perioada asta
au trecut demult
de starea de galben

pun pariu că și pe el îl trimiți
să-ți cumpere tampoane.
că și lui îi spui povestea aia
în care alor tăi nu le păsa de tine
și cum te-ai descurcat tu singură
s-o crești pe soră-ta
ca o eroină de roman încă de la șaispe ani.

însă andreea,
îți miroase pizda a singurătate și nefericire
de la 10 galaxii depărtare,
conexiunile sateliților din jurul pământului
pică instant când îndrăznești numai să te gândești
la viitor și gravitația încetează
să mai orienteze ceva în sus
de teamă să nu confunzi natura cu o pulă
sugând-o până nu mai
rămâne nimic
verde.

Marius, păi nu am zis că nu e forma definitivă! Acum am venit de la un festival coral și nu am dispoziția necesară, dar dacă nu reușesc cu acest text, o să încerc, am să sciu unul suprarealist în conținut că și mie îmi place curentul, mai ales că l-am folosit și în grafică. Mulțam de sugestie, mai ai puțină răbdare!

Maria plus. mulțam de interesul acordat textelor mele! Și proza asta nu mi s-a părut ok, m-a bătut gândul s-o retrag, oricum o mai lucrez când voi avea dispoziție. Încep să retușez ca la tablouri, am pictat la un tablou cinci ani!

Maria, câteva fragmente sunt părți dintr-o realitate tragică. Câte mame nu-și abandonează copii și câți tineri nu renunță la viață în urma unui eșec în dragoste? Adresele pe care le-am dat sunt locuri în care am stat în București când mergeam în vacanță sau pe perioade mai lungi. E o îmbinare de întâmplări fanteziste, centrul construcției stă în puterea Carmencitei, cum ai zis tu, de a suci mințile și a-i înrobi sentimental prin magia frumuseții în primul rând.

George, ai surprins bine tensiunea menținută prin refuzul celor doi de a trece peste reținere, acomodarea durează uneori prea mult și, din altă perspectivă, ei pot să-și imagineze aceeași tăcere la distanță unul de altul. Mulțam de com. și de interesul acordat textelor mele, nu întotdeauna reușite!

Claudiu, am explicat sensul urmărit, mi-am imaginat cum ar fi o naștere la Londra, cu specificul unei educații și libertăți pur engkezești. O viziune suprarealistă din perspectiva imposibilității de împlinire. Dacă am fost în pană de inspirație? Nu aș zice, am un potențial imaginativ ce depășește orice pană. Referitor la stilul de care zici, pus al punct de Sorescu, nici pe departe nu mi-e caracteristic. Tot ce fac aici se poate prelucra, nu-i vorba de formă definitivă, așa că nu vă grăbiți cu aprecierile! Mulțam de trecere!