marius nițov

Ottilia, Banatul e un ținut multicultural, multietnic, se acceptă cumva darul acesta a lui Moș Crăciun cu ministru ungur la cultură. Așa cum spuneam, reconciliere istorică ca între francezi și nemți... Dar eu aș fi vrut și un prim ministru neamț, un evreu la finanțe etc. Ce mai, un guvern multietnic și le doresc la unguri să le ducă moșu mai mulți miniștrii români, chiar și pe Boc după ce-și termină aici treaba! Sărbători Fericite!

plus: Sărbători Fericite și dorința de a-l chema pe Dumnezeu, singura cale spre înnoire!

Aurel, am trăit începutul demnității la români (așa se părea atunci) după atâția ani de tâmpire ideologică, aveam 21 de ani și credeam în minuni, în schimbări miraculoase prin istoria mincinoasă a unui popor exilat de la dreptul de a fi liber. Dintre câteva schimbări... doar libertatea cuvântului este cea mai semnificativă, dar cu unele excepții. Ce se întâmplă azi e răspunsul la întrebarea: cum a stat la putere atâta amar de vreme Ceaușescu sau cum a fost posibil cultul personalității în detrimentul depersonalizării românilor? Există atâta lașitate și trădare în țara asta prin toate perioadele, ce istorie de minciună nesfârșită e posibilă aici! Cum o clasă de profitori cu vechi funcțiuni în manipulare umilesc la nesfârșit cetățeanul român, ei doar aflându-se în treabă pe scaune importante. România după 20 de ani are nostalgia dictaturii prin inerția regresului nivelului de trai, al civilizației, intrarea în UE e doar o paradă de prost gust. Instituțional și nu numai... suntem în lumea a treia! O constituție făcută de comuniști, oricât de inspirată de la modele democratice mai vechi, nu poate îndrepta o anumită mentalitate de stăpâni absoluți tradusă în discursurile celor aflați peste legi. Timișoara a fost un debut curajos, dar neaplicarea punctului 8 cu eliminarea din structurile conducerii a foștilor activiști i-au făcut ultimul joc al Moscovei. După căderea URSS am rămas într-o reconciliere teatrală între torționari și chinuiți. Așa a apărut Iliescu marele disident, revoluționar, Roman, Gelu Voican, Stănculescu și toți cei ce au urmat cu diplomă de revoluționari, urmând vechile deprinderi în care cuvântul de ordine e \"descurcă-te!\".

Călin, mă bucură prezența ta și cuvintele ce-mi spun că ai pătruns versurile, un sentiment personal cât o nouă poveste scrisă pe pagina albă de afară. Am folosit \"voal ceresc\" să dau o nuanță de puritate mai pronunțată tabloului general. Apropo de tablou, iarna era unul dintre anotimpurile pictate cel mai des chiar datorită sentimentului de primenire. Mulțumesc de trecerea ca o colindă! Sărbători Fericite!

Prin liniște îți imaginezi cum străbați timpul în ce direcție vrei sau îl anulezi prin puterea iubirii, întoarcerea la inocență face parte din ritualul dragostei, miezul ei, riști, cedezi cât să cucerești și e de ajuns să întrebi: \"ți-ai închipuit vreodată
cum ar fi să te iubesc?\".

revin: Maria, prin geneza simțurilor privesc iarna asta care prescrie, șterge orice greșeală ca pe un posibil început într-o lume cu mai puține cuvinte.

Din plăcerea de a privi totul alb ca pe un început de lume... Nu știu ce păcate se prescriu sub dantela albă
în ce vis ninge cu indulgențe peste aventuri, am pornit aventura imaginară și doresc dragostea ca pe o nouă lume... pe cercul din fereastră aștept nașterea altei lumi
prin ținutul înghețat al ezitărilor, din moment ce-mi asum riscul refacerii. Iar invitației din final nu-i trebuie multe cuvinte, o poveste trăită la prima întâlnire, un fel de geneză a simțurilor. Mulțumesc de întrebare și citirea atentă!

Ottilia, să-ți răspund simplu cumva printr-o întrebare ... crezi? răspunsul e în comentariul tău, mulțumesc!

erată: de ajuns.

Da, Rara, să-l protejăm și să-l descoperim în relațiile dintre noi e absolut necesar cât timp avem posibilitatea prin întâlniri sentimentale, că e deajuns să zici cred în adâncul meu că tu ești unic în viața mea, de asta mă bucur că exiști! Dar acest sentiment pe care l-am încercat în scrierea textului de mai sus vine dintr-o experiență cu totul inedită, eu chiar am fost mort și El m-a însuflețit, de asta zic eu sunt cel ce sunt. Mulțumesc de împărtășire!

Maria, colindele sunt o mană cerească pentru sufletul meu de poet aiurit, ascultam \"O ce veste minunată!\" când am scris textul și Rugă pentru părinți a lui Adrian Păunescu, versuri cântate de Ștefan Hrușcă. Știi ce-i rău în toate sărbătorile de la sfârșitul anului? Deja simțim trecerea asta dureroasă și ne bucurăm cum se duce tinerețea! Mulțumesc de empatie!

Re. Teodor, din lumea comodității, aranjamentelor de culise la toate nivelurile, greu de suportat, ascensiunea mea spre cer e o îmbinare între antrenamentul spiritual și cel fizic. M-am antrenat o vreme cu cei din trupele de intervenție și mă întreba un imspector: \"de ce te antrenezi așa dacă lucrezi la cultură?\" I-am răspuns că așa mă eliberez și-mi folosesc energia pozitiv, un test de rezistență la degradare, doar asta e ce trăim. Mulțumesc de vizită și apreciere!
Ottilia, un antract folosit bine, urmează o nouă reprezentație și merg pe text... altfel m-aș sufoca legat de o pauză dureroasă
până când întregul mecanism al rolurilor pornește
jocul de scenă stupid
la fel vom zâmbi presați sub un moment otrăvitor. Așa au fost dispuse rolurile, din nefericire, în care suportă cei ce nu sunt pe gustul păpușarilor în piesa asta absurdă a lumii lui nea mitică. Mulțumesc de citire și fidelitatea în comentarii.

erată: că (e) același lucru îl fac... scriu.

Carmen, într-o încăpere e spațiu închis, limitat, la asta mă refer, iar spre cer are un alt înțeles. Mulțam de răspuns la întrebare, pot spune că e același lucru îl fac cu unele pauze chiar pentru mișcare, înviorare! Mulțam de trecere!

Ottilia, în fiecare zi sunt copleșit de iubirea lui Dumnezeu, de aici izvorul nesecat de versuri cu stările prin care trec. Și ascultarea colindelor reprezintă o stare memorabilă la fel cum trăiesc atunci când dăruiesc. Să redau un episod de grație, la Gătaia, niște copilași în fața bradului m-au colindat mai devreme și, după ce și-au ținut programul, le-am dăruit o sumă, la care o fetiță din grup îmi spune: \"nu trebuie să ne dați atâția bani, prea mult!\" Ei, cum să trec peste momentele acestea! Și candela din adâncul meu arde din uleiul întâmplărilor cu miros de sărbătoare, înnoire.

Un strigăt de afirmare întemeiat, l-aș traduce: sunt aici, să se țină seama de prezența mea, manifestările de iubire care întemeiază o nouă viață sau lume, a mea prin care rătăcesc uneori prin repere, nenumărate ezitări : \"sunt aici ca să spun adevărul
deși habar nu am cum aș putea să-l spun în cuvinte
oricum e cam târziu cam devreme cam frig cam întuneric.\" și finalul e grandios: \"sunt aici ca să iubesc până crăp.
să iubesc pur și simplu
ca și cum n-aș avea altceva de făcut.\" Felicitări pentru rostirea inspirată!

Re.: Andrei, să nu uităm starea Paradisului, ne-a fost dată dragostea ca o ieșire din căderea în timp, antidotul descompunerii. Doar când iubești ești cu adevărat o făptură deplină, nu poți să joci teatru... cu dragostea nu ține! Așa înțeleg tot ce vine din adâncul nostru. Mulțumesc de... \"mai presus de orice scrii minunat!\" E un semn de încredere.
Dănuț, mult timp m-a influențat maniheismul trup-suflet, un fel de neliniște punea stăpânire pe mine după ce se consuma o relație intimă, până când mi-am dat seama că starea de iubire le cuprinde și purifică pe amândouă componentele ființei, asta am redat în versuri-înălțarea prin iubire. Mulțam de versurile din Rudyard Kipling și de înțelegerea mesajului!
Ottilia, în adâncul meu s-a produs reconcilierea între partea spirituală și cea materială, frumusețea exterioară reflectă interiorul. Echilibru dificil de atins, posibil dacă ne preocupă ambele fețe ale manifestării personalității. La fel, sunt încântat de trecerea ta.
Liviu, tu rămâi generos, așa cum deja te cunosc, textul acesta e o împăcare în suflet, eliberarea prin puterea afecțiunii care străbate textele mele ca o dorință de descoperire a frumuseții dăruite. Mulțam de cuvinte!

erată: Cezara.

Cezara, un text antologic, ce ai scris aici merită să rămână în arhiva cuvintelor de aur ale agoniei: \"uneori oamenii au nevoie de cuvinte
să-și poată mima propria ființă! E un moment atât de expresiv redat, parcă l-am trăit de mai multe ori: \"tânărul stătea resemnat în zeghea momentului
amesteca într-un pahar umbra unei inimi
cu un strop de incertitudine
îmi imaginam că aparține mesei aceleia
dintotdeauna
aș fi vrut să-i cunosc pseudonimul
care îi definea istoria\" Și aici ce inspirat ai conturat emoția: \"simțeam cum între mâna lui și privirea mea
aburea o poveste\"! Uite dacă erau mai generoși să-mi dea nivel corespunzător, îți acordam o stea... dar din dar...

Re. Maria, dacă puterea mesajului din versuri mi-a dăruit astfel de reacții în atâtea comentarii, înseamnă că ai avut încredere când ai spus: \"scrie mai departe!\"
Anca, în încercarea prin care trecem în lumea asta evident nedreaptă, nu mai trebuie să insist pe aspectul ei diform, schizofrenic, gregar, avem credința și dragostea și îți spun că spre cer culoarele sunt deschise celor ce iubesc și cred!
Elisabeta, da, am înțeles că voi urma inspirația și scriitura mea e un semn! Acum chiar sunt determinat să răspund la frumusețea chemării voastre. Să nu se înțeleagă cumva că port vreo supărare celor ce se ocupă de site datorită criteriilor de evaluare pe nivele, nu țin astfel de stări în suflet, poate vor considera vreodată să zică locul tău e mai sus. Până atunci, apreciez posibilitatea ce mi-a fost dată ca participant la efortul agoniei spre rostire a frumuseții și legăturile deosebite pe care le-am făcut de când postez. Sărbători Fericite și multă inspirație!